Paine cu iaurt - weekend cu spor

Şi am ajuns şi la luna decembrie a provocării weekend cu spor iniţiată de Ştefania, tot ea fiind şi gazdă acestei ediţii. De data asta Ştefania ne-a propus trei secţiuni foarte potrivite pentru vremea sărbătorilor, şi anume, aluaturi, prăjituri, fursecuri. Cu fursecurile nu le am, dar mărturisesc că am fost foarte tentată să fac o prăjitură, însă nu m-am putut hotărî la care din ele să mă opresc, aşa că am ales ceva mai simplu de făcut, dar foarte bun şi apreciat în multe familii - pâinea de casă, cu iaurt.

Conform reţetei am folosit aşa: 1 kg de făină amestec (700 g albă, 250 g de secară, 2 linguri de făină psyllium - mi se pare mie că face pâinea pufoasă, dar nu e musai să puneţi dacă nu aveţi), 275 ml iaurt (de casă), 700 ml apă caldă, un cubuleţ de drojdie, lapte şi zahăr pt maia, ulei, sare.

Am pus făina într-un lighenaş, cu sarea (o linguriţă) şi iaurtul, şi le-am lăsat în bucătărie ca să fie toate la temperatura camerei cca 30 de minute. Apoi am pus într-o cană câteva linguri de lapte cald, o linguriţă de zahăr şi una de făină şi drojdia bucățălită. Am amestecat bine totul cu o linguriţă şi am lăsat cana pe masă cam 10 minute, până când maiaua a crescut şi s-a umflat peste jumătatea cănii. Am adăugat această maia în ligheanul cu ingredientele şi am început să frământ uşor adăugând apă călduţă, câte puţin, până când am ajuns la consistenţa care-mi place mie la aluatul de pâine. Adică nici prea moale, dar nici prea tare. Am frământat cca 10 minute până când totul a fost omogen şi aluatul începea să facă băşici, apoi am adăugat 2 linguri de ulei în palme şi am adunat aluatul în mijlocul lighenaşului. Am acoperit cu un prosop curat şi am lăsat la dospit pe aragaz, unde deja dădusem foc la cuptor. După o oră și mai bine (n-am cronometrat exact că am ieșit la cumpărături, dar când aluatul crescuse până la buza ligheanului) am uns o tavă (de pizza am folosit eu) cu ulei şi am pus aluatul în ea formându-l ca pe o pâine rotundă. Mai trebuia să-l las la crescut în tavă încă măcar jumătate de oră, dar presată de timp că venea cineva la prânz şi nu aveam pâine în casă, după câteva minute am făcut nişte crestături cu vârful cuţitului pe pâine (nu s-au desfăcut aşa cum aş fi dorit), apoi am dat tava la cuptor la foc potrivit spre mic, în partea de jos a cuptorului, cca 75 de minute. Prefer să coc pâinea mai încet, prin metoda slow cooking, decât s-o pripesc în jumătate de oră și să nu iasă pufoasă și afânată.

Când a fost gata am scos tava şi am acoperit cu un prosop uşor umed, iar după câteva minute am scos pâinea din tavă şi am lăsat-o pe un fund din lemn la răcorit, tot cu prosopul pe ea. Am mâncat primele felii, calde bine de tot. Erau foarte pufoase şi cu coaja moale.

Mie mi-a plăcut tare mult reţeta asta de pâine, şi cu siguranţă o voi mai folosi şi de aici încolo. Mulțumesc, Ștefania!


Poftă bună! :)

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Terina de pui

La început am vrut să fac o salată boeuf în formă de terină, cu ouă la mijloc, dar mai apoi am căutat o reţetă de terină franţuzească, de curiozitate, să văd şi eu ce este aceea. Şi am găsit, una de pui, pe care am adaptat-o la ceea ce voiam eu să fie.

Am avut aşa: 2 bucăţi mari de piept de pui, de cca 500 g în total, 2 cepe, un morcov mic şi o rădăcină de pătrunjel mică, 3 ouă, verdeaţă tocată, sare, piper alb, cimbru, cca 100 g de şuncă ţărănească tăiată cubuleţe, 2 felii de pâine albă muiată, ouă fierte, ulei, apă.

Metodă

Pieptul de pui l-am porţionat în fâşii pe care le-am tocat prin sita măruntă a mașinii, dar înainte de asta am păstrat cca 70 g de carne de pui pe care doar am tăiat-o cubuleţe. Carnea trebuie să fie ca o pastă şi cine are un blender mai puternic, poate da carnea la blender. După aceea am procedat ca la orice tocătură, adică am adăugat pâinea muiată în apă (sau în lapte, cine doreşte), ceapa tăiată fin şi sotată în ulei, 3 ouă, sare, piper alb, cimbru, apoi morcovul şi pătrunjelul rădăcină tăiate cubuleţe (şi fierte în prealabil, eu nu le-am fiert şi au rămas tari, deşi am ţinut terina 90 de minute la cuptor; nu-mi dau seama de ce legumele nu s-au înmuiat, dar de acum înainte n-o să le mai pun crude în carne), verdeaţa tocată, bucăţica de piept tăiată cubuleţe şi şunculiţa tăiată fâşii sau cubuleţe. Am pus şunculiţă de porc pentru că m-am gândit că pieptul de pui e cam sec şi un mic adaos de slăninuţă nu-i strică nici la gust şi nici la fineţe. Şi am avut dreptate. Până am amestecat totul bine, am pus şi 4 ouă la fiert - mie doar 4 mi-au trebuit, fiecare pune câte este nevoie, în funcţie de tavă.

După ce am amestecat bine totul cu mâinile, am adăugat câteva linguri de ulei şi o jumătate de pahar de apă, pentru că mie mi s-a părut cam uscată compoziţia. Am aşezat jumătate din amestec într-o tavă de cozonac cu hârtie de copt pe ea, am aranjat ouăle, fierte tare şi decojite, pe lungime, apoi am pus restul de tocătură nivelând frumos. Am dat tava la cuptor, fără s-o ung cu ou - voiam să iasă totul cât mai alb - pusă într-o altă tavă, întinsă, unde am turnat două pahare de apă. Acesta este un specific al terinei, se coace oarecum la bain marie. Focul l-am potrivit la cca 160 de grade, adică ceva mai jos decât linia pentru "foc potrivit" şi am lăsat să se coacă o oră şi jumătate.

Când am scos terina din tavă, era destul de îmbibată cu apă, aşa că mai întâi am tăiat un capăt şi am lăsat să iasă apa din ea. N-a curs multă, doar jumătatea de pahar pe care o adăugasem în compoziție. După ce s-a răcorit bine, am porţionat-o şi am decorat-o cu puţină maioneză. Dacă doriţi, când este rece o puteţi îmbrăca în maioneză, sau în aspic, sau o puteţi decora cum doriţi dv. Din lipsă de spaţiu pe masă, am pus la fiecare musafir în față câte un platou cu aperitive, printre care şi o felie mai grosuţă, de terină.
Nouă ne-a plăcut mai mult decât clasicul drob cu carne de pui, terina este mai fină şi mai gustoasă, probabil datorită coacerii în tava cu apă.

Vă recomand s-o încercaţi şi să constataţi dv. înşivă dacă este aşa cum am spus sau nu.

Poftă bună! :)

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Ostropel de strut cu sos worchester si varza de Bruxelles

Şi am desfăcut şi ultima pungă de carne de struţ dată spre testare de către struţi.ro în cadrul campaniei Gourmet-de-Struţ. Conţinea un tip de carne numit gulaş, deja tăiat bucăţele şi, din punctul meu de vedere a fost cea mai spornică bucată, pentru că s-a mâncat la masă, am dat şi altora la gustat, şi mi-au mai rămas şi mie câteva bucăţele bune.

Aşadar, am pregătit acest ostropel de ziua mamei mele, la o masă mai restrânsă, ce-i drept, dar bogată în fel de fel de bunătăţi. Am pus bucăţile de carne de struţ în tigaia cu ulei şi cu o ceapă mică tocată mărunt şi am lăsat să se soteze cam 20 de minute, apoi am scos cu o spumieră bucăţile de carne şi ceapă înmuiată bine, şi am adăugat în sosul rămas nişte sos de ardei iute, piper, sare, o roşie mică tocată (şi decojita mai întâi) şi am lăsat să scadă acest sos până a devenit mai consistent şi mai vârtos. La urmă am adăugat 2 linguri de sos worchester (din păcate nu vă pot da reţeta pentru că acest sos nu se face în casă, datorită pregătirii lui - necesită nişte ani pentru maturare - ci se găseşte de cumpărat la marketuri), care este asemănător la gust cu un oţet balsamic mai dulceag, şi am mai pus nişte pătrunjel şi mărar tocat. Am stins focul şi am pus acest sos peste bucăţile de carne de struţ.

La masă am servit ostropelul alături de verzişoare de Bruxelles sotate, cu puţină sare. Musafirii care l-au degustat au spus, ca şi alţi degustători, că este ca o carne de mânzat (viţel de 2 ani) şi că dacă nu spuneam că este struţ, nu şi-ar fi dat seama că nu e vită.

Şi, cu toate că denumirea acestui fel de mâncare sună elaborat, aşa, şi cumva preţios, să ştiţi că se pregăteşte rapid, în maximum 30 de minute totul este gata de servire. Eu vă invit să îndrăzniţi să folosiţi carnea de struţ în alimentaţie pentru că este o carne bio, struţii nefiind injectaţi nici cu hormoni şi nici îndopați cu antibiotice. Caracteristicile ei o recomandă ca pe o carne curată şi sănătoasă, fără grăsimi, numai bună de mâncat de către cei care vor să ţină o dietă.

Asa ca nu-mi rămâne de spus decât:

Poftă bună! :)

#buzzStore, #buzzgourmetdestrut  #mancamsanatos


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Sos de vin rosu pentru fripturi

Sosul de vin se poate folosi la orice fel de fripturi, dar cu precădere la acelea din carne roșie - porc, vită, vânat. Dă o savoare deosebită preparatului, și de multe ori un sos înlocuiește salata la un sortiment de mâncare din felul principal.

Eu pregătesc sosul de vin pentru friptură așa: mai întâi îmi pun pe masă ingredientele, adică vin roșu demisec, unt sau ulei, o ceapă mică, o linguriță de făină, sare, piper. Vinul poate fi de care aveți sau puteți face un amestec de vin mai sec cu vin dulce. Mie mi se pare că sosul puțin mai aspru e mai potrivit la friptură, de aceea folosesc vin sec sau demisec.

În prima fază curăț ceapa și o tai mărunt, apoi o pun să se soteze în unt, dar mai bine în ulei, deoarece când sosul se răcește, untul se adună la suprafață, inestetic. Apoi adaug făina și amestec bine, rapid ca să nu se facă cocoloașe. După aceea torn vinul, cca 250 ml, amestecând în continuare și las să fiarbă sosul la foc mic până scade, cel mult până la jumătate, dar eu prefer ca sosul să fie mai fluid decât atât, așa că nu-l las să scadă prea mult. La urmă potrivesc de sare și dau un praf de piper. Unii pun și usturoi în acest sos, sau alte condimente, însă eu consider că aroma vinului roșu se alterează prin adăugarea de condimente.

Dacă faceți o cantitate mai mare de sos, o puteți pune în pungi mici la congelator și folosiți la masă când este nevoie.

Poftă bună! :)

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Ciorba de porc cu varza si afumatura

Şi a venit şi ediţia din luna noiembrie a provocării weekend cu spor, iniţiată de Ştefania şi găzduită luna aceasta de Elena Bite şi al său blog leniass - Hellena, din bucătăria mea. Elena ne-a propus trei secţiuni din care am ales-o pe aceea de ciorbe pentru că, mai nou, au început să-mi placă :) Aşadar am ales din reţetele ei ciorba de varză dulce cu afumătură, pe care eu am preparat-o după cum urmează.

Am folosit o pungă de legume pentru ciorbă de la Casa ţărănească, cca 300 g de pulpă de porc tăiată bucăţele, o bucată de şuncă afumată rătăcită prin frigider, un sfert dintr-o varză de mărime medie (doi pumni plini de varză tocată), 500 ml lapte acru de casă, o roşie mare decojită şi tăiată cubuleţe, un ardei mic tăiat fâşii, o ceapă mare, ulei, sare, piper, leuştean, verdeaţă.

Mai întâi am tăiat mărunt ceapa și am sotat-o în ulei timp de câteva minute până s-a înmuiat şi a devenit translucidă, apoi am pus bucăţile de pulpă de porc şi feliile de şuncă afumată să se soteze şi ele puţin. Am adăugat legumele congelate, varza tăiată fâşii de lungime medie şi am pus apă cât să cuprindă totul plus încă un deget. Am lăsat să fiarbă la foc mediu cam o jumătate de oră, apoi am adăugat laptele acru (în loc de borş) şi încă un pahar de apă, roşia cubuleţe şi fâşiile de ardei şi am mai lăsat la fiert încă o jumătate de oră. Dacă varza nu este bine fiartă, mai lăsaţi oala pe foc până când varza este moale aşa cum o doriţi. La urmă am pus leuşteanul tăiat nu foarte fin - că i se pierde savoarea - şi pătrunjelul tocat, am potrivit de sare şi piper şi după câteva clocote am închis focul.

A ieşit o ciorbă excelentă, foarte gustoasă şi consistentă.
Cine doreşte, o poate asezona şi cu smântână, ardei iute, sau orice altceva ce i se pare potrivit.

Poftă bună! :)

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Idei de aperitive - bulgari feta si icre in castraveti

Acum cateva zile am avut o masa in familie si am avut chef de facut niste aperitive mai aratoase. Vazusem la un restaurant bile din branza, date prin marar tocat, si am facut si eu.

Am amestecat bine cca 300 g de branza feta cu o lingura de unt, apoi am lasat totul la frigider, pentru ca fiind prea moale compozitia, nu puteam forma bulgarasii in mana. Cand s-au racit bine de tot, am format bilele, le-am dat prin marar (de la congelator, si in felul asta nu mi-a iesit un strat uniform de verdeata, ar fi trebuit sa cumpar proaspat in acea dimineata) apoi le-am pus pe platou si am lasat totul la frigider pana cand am servit masa.

Bulgarii de branza pot fi formati din cam orice fel de crema de branza nu foarte moale si nici tare. Din cascaval nu cred ca se pot face bulgari, dar o branza mai sarata sau mai dulce, poate fi "imbracata" in cascaval ras, in loc de marar, de exemplu.

Un alt aperitiv a fost o salata de icre pusa in turnulete facute din castraveti taiati si scobiti cu lingurita, si in jumatati de coaja de lamaie si portocala, dupa ce am stors zeama pe care am folosit-o la desert. 

Fazele prepararii.

Poftă bună! :)




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Friptura de strut cu trei sosuri si doua garnituri

La a doua degustare de struţ - și a treia rețetă de pe blogul meu -, alături de prieteni şi rude, am bucătărit o friptură la tigaie, cu două garnituri şi trei sosuri. Adică în aşa fel încât să-şi aleagă fiecare ce crede că-i este mai pe plac şi mai potrivit.
Mai întâi am scos carnea de la congelator şi am lăsat-o să se dezgheţe peste noapte, iar când am pregătit-o, am tăiat-o în felii grosuţe, deşi reţeta spune că bucata trebuie pusă întreagă la tigaie, dar aveam o bucată prea mare ca s-o frig întreagă. Aşadar, am feliat-o corespunzător, am pus-o la tigaie cu ulei, sare şi piper alb, iar opţional cine doreşte poate adăuga ceapă tocată mărunt şi ceva usturoi. Eu n-am pus ceapă, deoarece avem deja două sosuri cu ceapă, iar usturoiul n-am vrut să-l pun ca să simt gusutul cărnii de struţ. Am fript carnea de struţ în tigaia cu ulei cca 15 minute, la început înăbuşit, cu capacul pus, dar văzând că iese din carne foarte multă zeamă, am luat capacul şi am început să întorc bucăţile pe o parte şi pe alta, până când s-au pătruns şi mai era doar puţină zeamă roşie pe ele. Am înţeles că dacă laşi carnea de struţ să se pătrundă bine de tot, zeama iese din carne lăsând-o prea uscată. Nu pot spune că friptura s-a prăjit în tigaie, pentru că a rămas în ea destul sos.

Ca persoană care a gătit carnea, pot să spun că la început, după ce am pus-o la tigaie, timp de câteva minute, carnea a emanat un miros foarte asemănător cu acela de ficat prăjit, sau de organe care fierb. Dar după aceea damful respectiv s-a estompat de tot, iar gustul cărnii pregătite astfel a fost foarte bun. Carnea de struţ, după părerea mea, este dulce, mediu de fragedă, mai fragedă decât carnea de vită cu care seamănă, şi mai puţin fibroasă decât aceasta.

Musafirii mei care au degustat această carne până acum mi-au spus aşa:
- Diana şi familia ei, că e o carne dulce acrişoară asemănătoare cu carnea de vită, şi că ai ei - i- am dat acasă hamburgeri şi o bucată de carne crudă s-o prepare cum doreşte - s-au bătut pe ea şi că li s-a părut foarte bună.
- Andreea, Carmen şi ceilalţi musafiri de la degustarea a doua, într-adevăr s-au repezit la bucăţile de friptură, că n-am avut timp să fotografiez castronul cu foile de salată şi friptura pe ele, am avut timp doar de o singură bucată. Au spus că e o carne fragedă, ușoară, foarte bună la gust, că dacă n-ar şti ce este, n-ar bănui că nu e viţel sau vânat tânăr.

Acum, câte ceva despre garniturile şi sosurile cu care am asortat friptura de struţ la tigaie. Despre cartofii wedges la cuptor cu condimente şi despre legumele mexicane sotate în unt, nu am prea multe de spus, pentru că sunt garnituri frecvent folosite astăzi pe mesele noastre. Dar sosurile le-am pregătit aşa:

- sosul de vin - se pune o lingură plină de unt la topit în tigaie şi se sotează nişte ceapă tăiată mărunt, se adaugă apoi o jumătate de linguriţă de făină şi se amestecă energic cu o lingură de lemn timp de 1-2 minute. După aceea se toarnă cca 200 ml de vin roşu şi se lasă să fiarbă totul până scade până la jumătate, sau atât câît doriți. Se potriveşte de sare şi piper, şi sosul se foloseşte cald la fripturi, pentru că răcit, untul se adună la suprafaţă şi se întăreşte.

- sosul de dulceaţă de ardei iute - am topit o lingură plină de unt în tigaie, apoi am sotat puţină ceapă tocată mărunt, am adăugat două linguri de dulceaţă de ardei iute şi cca 100 ml apă. Am lăsat să dea câteva clocote şi am adus sosul la masă. Se poate servi atât rece cât şi cald.

- sosul de ciuperci cu smântână - am pus la topit o lingură plină de unt, deja v-aţi obişnuit cu această primă fază de preparare (puteţi folosi ulei, dar eu zic că e mai sănătos untul, care nu e grăsime 100% precum uleiul), apoi am adăugat o ceapă mare tocată mărunt să se soteze şi o jumătate de borcan de ciuperci tăiate (cam un pumn au fost). Am lăsat să fiarbă înăbușit apoi am adăugat cca 200 ml lapte proaspăt de la ţară, două linguri de smântână integrală, o linguriţă de brânză albastră (acest ingredient e opţional, eu am avut disponibilă nişte brânză cu mucegai albastru şi am pus-o la sos) şi am amestecat totul să se omogenizeze bine. Am lăsat din nou să mai clocotească, apoi am adăugat mărar şi pătrunjel verde tocate, şi am potrivit de sare şi piper (alb). Am amestecat bine şi am închis focul. Am adus sosul la masă cald. Este potrivit la friptură dar poate fi şi un fel de mâncare alături de mămăliguţă caldă, dat fiind că este foarte consistent. De altfel, deşi au ieşit cca 6-700 ml de sos, a fost singurul care s-a consumat în totalitate la această masă.

Pentru aşa o masă reuşită, nu pot să spun decât mulţumesc Gourmet de Struţ şi buzzStore ! #buzzgourmetdestrut, #mancamsanatos

Poftă bună! :)

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Kebab persan cu carne de strut

De mii de ani egiptenii vânau struţi în savană de dincolo de fertila câmpie a Nilului pentru hrană. Astăzi, struţii se cresc în ferme specializate, pentru consum, deoarece aceste păsări nezburatoare ajung la peste 100 de kg şi au o carne fragedă, asemănătoare cu aceea de vită la gust, culoare şi la textură, bogată în proteine şi vitamine şi foarte sănătoasă pentru că nu conţine grăsimi. Din acest motiv, că este o carne cu cel mai scăzut conţinut de colesterol, friptura de struţ, ca și alte preparate rafinate, se găseşte adesea în meniul restaurantelor ca şi în farfuria de duminică a multor gurmanzi.

Eu am acum ocazia să degust această carne bogată în vitaminele din complexul B, datorită în primul rând statutului meu de buzzer, înscrisă pe site-ul #Buzzstore, ca şi a faptului că am fost selectată să particip la campania #buzzGourmetDeStrut de către cei de la buno-gourmet, singurul site românesc care vinde carne de struţ la noi, din fermele care se află pe teritoriul ţării noastre. Şi pentru că am mai multe feluri de carne de struţ în congelator, am să vă propun la rândul meu mai multe feluri de mâncare din această carne sănătoasă.

Astăzi am bucătărit un kebab persan, pe care eu l-am făcut astfel:
- la 500 g carne de struţ tocată, se adaugă sare, piper, scorţişoară, mentă uscată, o ceapă mică, roşie, tăiată mărunt.

Ingredientele se amestecă bine şi se formează cu mâna umedă nişte cârnaţi lungi, cam ca micii, dar mai lungi decât aceştia. Se frig pe grătar în aşa fel încât să rămână suculenţi la mijloc şi se servesc cu o garnitură din orez (eu am pus la fiert orez cu ceapă roşie tocată şi sotată în ulei, la care am dat sare şi piper), cu castraveţi libanezi sau sos tzatziki şi cu pâine de secară.

La acest prim contact cu carnea de struţ, din cauza aromelor din kebabul persan, nu pot spune nimic despre gustul cărnii - scorţişoara era predominantă, alături de aroma de ceapă, ceea ce a format o combinaţie îndrăzneaţă - dar pot spune că am mâncat o carne fragedă, foarte asemănătoare ca frăgezime cu micii noştri.

Data viitoare o să vă aduc în atenţie burgerii de struţ.


Poftă bună! :)

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Burgeri de strut cu feta

A doua reţetă din seria acelora cu carne de struţ conţine tot carne tocată şi de data asta e vorba despre burgerii trimişi de #buzzGourmetDeStrut in campania lansată de #buzzstore. Dar înainte de a posta reţeta, fac o mică paranteză. Am fost întrebată de unde se poate procura carnea de struţ, şi dacă nu am fost explicită în postarea despre kebabul persan, repet, carnea de struţ se poate comanda numai online, deocamdată, de pe site-ul www.struţi.ro. Pachetul vine ambalat într-un fel de polistiren special, alături de pungi cu gheaţă, pentru ca să se menţină carnea la o temperatură scăzută, optimă, ca să nu se strice în perioada transportului până ajunge la destinatar.

Să revenim la struții noştri :) Aşadar am avut 4 burgeri (pentru că din ceilalţi doi existenţi în pachetul trimis spre degustare am făcut kebab) pe care i-am lăsat să se dezgheţe, şi când au fost buni de fript, i-am pus pe grătar, presăraţi cu sare, piper, oregano şi mentă. După ce s-au fript mediu, ca să rămână suculenti, am pus burgerii între cele două jumătăţi ale chiflelor tăiate, am adăugat câte o felie de brânză feta, o felie de roşie, cremă de usturoi cu maioneză şi sare, măsline, şi decor din castraveţi şi ardei.

Reţeta originală spune să amestecăm carnea tocată cu toate ingredientele mai sus amintite (măslinele feliate, bineînţeles), mai puţin roşia, să adăugăm ulei de măsline şi să frigem burgerii aşa pregătiţi. Eu având deja burgerii gata formaţi, am preferat doar să-i asezonez cu restul ingredientelor. Dacă nu aveţi carne de struţ, puteţi folosi orice fel de carne tocată, însă merită măcar să încercaţi, de curiozitate, carnea de struţ. N-o să va pară rău!

Poftă bună! :)

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Cotlet la gratar cu sos de ciuperci

Reţeta de faţă este un pretext, mai mult, pentru a va prezenta un sos de ciuperci cu unt, lapte şi smântână, care se pretează atât la a rămâne un sos, dar și la a deveni o garnitură la o friptură la grătar, sau de care vă place dumneavoastră.

Sosul acesta l-am preparat aşa:
- mai întâi am fiert timp de 10 minute, în apă, ciupercile dintr-o jumătate de conservă mare de ciuperci tăiate.
- apoi am tăiat julien o ceapă, şi fideluță un ardei gras galben.
- am pus la topit într-o tigaie o lingură plină de unt, am sotat în unt ceapa, apoi am adăugat ardeiul şi ciupercile scoase cu spumiera din apa în care au fiert. Am lăsat să fiarbă doar câteva minute apoi am adăugat lapte, 200 ml, şi două linguri pline de smântână. Am omogenizat şi iarăşi am lăsat să fiarbă puţin pe foc mic. Dacă doriţi sosul mai gros, adăugaţi mai puţin lapte.

La urmă se dă sare şi piper, plus o mână de pătrunjel verde tocat.

Se serveşte cald. Din cantităţile specificate mie mi-au ieşit aproximativ 700 ml de sos de ciuperci cu unt, lapte şi smântână și l-am folosit la o masă unde s-a servit cotlet la grătar cu piure și, opțional, castraveți murați. Se potriveşte atât la carnea de porc cât şi la aceea de pui.

Poftă bună! :)

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Rulada cu crema de citrice si mascarpone - weekend cu spor

A venit iarăşi vremea să prăjituresc pentru una în ediţiile provocării weekend cu spor. Am făcut eu o pauză, dar am revenit la provocarea începută de Ștefania şi a cărei gazdă luna aceasta este Cristina Iuliana Pană. Cristina ne-a sugerat trei teme principale, iar eu am ales această ruladă cu cremă de citrice - în postarea Cristinei era ruladă cu mac şi cremă de lămâie, dar pentru că n-am găsit mac şi prefer gustul de portocală la prăjituri, am făcut unele modificări la reţeta de bază, dar sper că nu m-am îndepărtat prea mult de original.

Pentru blat am folosit: 5 albuşuri şi 2 gălbenuşuri, 6 linguri de zahăr, 1 pliculeț de praf de copt, 6 linguri de făină, aromă de vanilie, coaja de la o lămâie, 2 linguri de ulei.

Albuşurile se mixează spumă, apoi se adaugă zahărul tos şi aroma de vanilie (zahăr vanilat, sau aromă lichidă Bourbon, sau vanilină pură - un vârf de cuţit, etc), amestecându-se până ce se obţine o bezea tare. Se adaugă gălbenuşurile, pe rând, praful de copt, coaja de lămâie şi uleiul, amestecându-se uşor, la viteza 1, până ce se înglobează toate ingredientele, iar la urmă se adaugă făina, lingură cu lingură. Compoziția trebuie să iasă mai groasă decât aceea de clătite, dar să curgă ușor din vas. Într-o tavă tapetată cu foaie de copt se toarnă compoziția de mai sus, şi se dă la copt în cuptorul încins la foc mediu cca. 20-30 de minute. După ce s-a copt, se scoate rulada pe un prosop de bucătărie umezit, se dezlipește cu grijă hârtia de copt, apoi se rulează şi se derulează de câteva ori cu ajutorul prosopului umezit, ca să nu se rupă ulterior când faceți rulada. Se lasă la răcorit în poziția rulat.

 Între timp se prepară crema: 3 gălbenușuri, zahăr pudră 5+5 linguri, 3 linguri de amidon sau făină, lapte 300 ml, zeama de la o lămâie şi o jumătate de portocală, o cutie de mascarpone. Gălbenuşurile se amestecă bine zahărul, laptele şi amidonul la bain-marie, pe foc mic, până ce se omogenizează şi se obţine o cremă fină. După ce această cremă se răceşte, se mixează cu brânza mascarpone şi cu câteva linguri de zahăr pudră după gust (eu am pus 5 linguri), apoi se adaugă cca o lingură de coajă de portocală rasă şi zeama de la o portocală. Nu se întâmplă nimic dacă vă iese crema mai moale, numai bine intră surplusul de lichid in blat și astfel acesta iese ca și cum ar fi fost însiropat. Se continuă mixatul la viteză mică până când totul este bine omogenizat şi se obţine o cremă pufoasă, onctuoasă şi extrem de gustoasă :)

Blatul rulat şi răcit se desface, se umple cu cremă, apoi se rulează la loc, se așează pe un platou şi se ornează cu crema rămasă, după preferinţă. Eu am pudrat o tavă ovală cu zahăr pudră am asamblat rulada și am pus-o pe tavă, apoi am presărat bucățele mici, colorate, din zahăr peste ea și am adăugat câteva bucățele de portocală și lămâie pe deasupra. Înainte de a fi servită, rulada cu cremă de citrice și mascarpone, trebuie să stea să se odihnească la rece măcar 4-5 ore, dar cel mai bine de seara până a doua zi.

Pentru decor puteți folosi orice credeţi că este potrivit, de la ciocolata albă, la decoruri din comerţ colorate, frişcă, etc. Mie mi-a mai rămas cremă, aşa că am îmbrăcat rulada în crema rămasă şi am decorat cu decoruri din comerţ, colorate, felii de lămâie şi portocală şi zahăr pudră.

Poftă bună! :)

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Sos gorgonzola

Brânza gorgonzola se fabrică de sute de ani în regiunea oraşului Milano, Italia, şi este un sortiment de brânză cu mucegaiuri nobile, verzui închis. În prezent brânza gorgonzola se produce în tot nordul Italiei şi există o dispută între mai multe localităţi, care pretind că reprezintă locul de origine al reţetei. Însă pentru noi cred că e mai puţin important unde a fost obţinută pentru prima dată această brânză, deoarece gustul contează mai mult, ca şi ceea ce putem face cu o bucată de gorgonzola. De exemplu, ea se poate mânca alături de o bucată de mămăligă caldă (da, da, scrie pe wikipedia :) ), sau introdusă la sfârşit într-un risoto, sau cu paste, cum probabil cred că este consumată adesea de italieni.

Însă pe la noi am văzut unele restaurante că oferă câteva combinaţii de fripturi şi cartofi pregătiţi la cuptor sau în alte moduri, alături de sosul din brânză gorgonzola. Acum, şi acest sos are diverse variante pe internet, cu unt, cu lapte, cu parmiggiano, cu piper sau cu pătrunjel verde. Eu am ales o reţetă mai simplă, care se poate face rapid şi nu necesită multe ingrediente. Eu prepar sosul gorgonzola aşa: 100 g unt se pune la topit în tigaie pe foc moale, apoi se adaugă 2 linguri de smântână şi 50 ml lapte care se omogenizează. După aceea se adaugă o bucăţică de brânză gorgonzola de cca 50-60 g mărunţită cu furculiţa sau rasă pe răzătoare. Se amestecă uşor totul, cu o lingură de lemn, până când brânza se topeşte complet în sos. Gorgonzola fiind sărată, nu este nevoie să puneţi sare.

Acum o să scriu un fel de review, şi o să vedeţi la urmă de ce. Sosul, destul de fluid, conţine în el mucegaiul din brânză, fiert. Dacă doriţi, puteţi să-l strecuraţi când aduceţi sosiera la masă, din cauza aspectului neplăcut, dar eu zic că prezenţa acelui mucegai este o dovadă că sosul e făcut cu brânză albastră şi nu cu altceva. Al doilea element specific sosului gorgonzola este gustul, sărat şi amărui în acelaşi timp. Nu am vrut să spun decât că am mâncat mâncăruri cu sos gorgonzola la vreo 3 restaurante până acum, din care unul cu mare ştaif, şi niciodată acel sos nu avea mucegaiul în el, iar gustul nu era nici pe departe amărui sau sărat, aşa cum ar fi trebuit să fie dacă ar fi avut cu adevărat gorgonzola. ..mda... ca la noi, de ce nu mă mir? Oricum, partea bună a lucrurilor este ca, văzând eu scris pe meniu despre acest sos, am cumpărat brânză şi mi-am făcut singură, ori de câte ori am avut chef de, să zicem, un şniţel din piept de pui cu cartofi prăjiţi stropit cu sos gorgonzola.

Dacă n-aţi încercat până acum, poate faceţi un efort odată, pentru că merită deranjul :)


Poftă bună! :)



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Salata thai calda cu pui (meniu restaurant Noir)

Seara buna, prieteni gurmanzi!
In dupa amiaza asta am avut o invitatie la restaurantul meu preferat din Piatra Neamt, Noir, la o aniversare intre buni prieteni. Meniul a fost la alegere, asa ca eu, care de la o vreme imi numar caloriile cat de abitir pot - si metoda da rezultate, mai incet dar mai sigur! - am ales o salata mica, thai.

Mi-a placut foarte mult ce am avut in farfurie, si cu toate ca nu se prea observa, ca n-am avut inspiratia sa rasfir salata inainte sa fac poza, ingredientele au fost asa:
- bucatele de piept de pui fript la cuptor banuiesc, pt ca nu s-a vazut nici o urma de gratar, apoi trase putin in sos chili dulce. Asta sa zicem ca a fost de cca 80 g.
- salata verde creata si rucola, cam inca 80 g.
- castravete proaspat - sau cel putin asa parea, dupa aspect si gust, desi unele bucatele erau ca niste semicercuri, insa daca o fi fost avocado, probabil ca nu mancam toata salata, ca eu nu sunt fan al gustului acestui fruct. Aici au fost cca 20-30 g.
- cateva fasii de ardei copt, in otet
- seminte decojite de floarea soarelui.

Toata salata a avut 200 g, a venit calda binisor, de la bucatile de piept de pui cu sos si in afara de sosul de chili dulce, n-a mai avut altceva decat putinul otet de la ardeii copti. N-a avut ulei si ma bucur ca a fost asa - n-am zis asta pt ca ar fi trebuit sa aiba, nu stiu daca trebuia sau nu, ca pe internet sunt o gramada de variante de salate thai, dar eu am apreciat ca salata n-a avut ulei. Nici cand imi fac acasa o salata, de oricare fel ar fi (in afara de vinete), nu o asezonez decat cu un praf de sare, uneori. De regula eu consum salatele ca atare, fara sare-ulei si mai ales fara otet.

Asadar va indemn sa preparati salata asta cand aveti o bucata de friptura de pui ramasa in frigider si dispuneti de restul ingredientelor mentionate.

Poftă bună! :)

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Cotlet la gratar cu sos de prune si cartofi wedges

Azi am avut în meniu un grătărel - eu, cotlet, maică-mea, ceafă - cu cartofi wedges şi cu sos de prune. Până am făcut pozele am mâncat rece masa de prânz, dar nu-i bai, blogăreala cere sacrificii :) Oricum, de când am gustat sos de caise la restaurantul Noir, am început să prind gust de combinaţii culinare pe care până mai ieri le numeam ciudăţenii. Şi iată că vorba englezului, never say never (niciodată să nu spui niciodată) s-a adeverit. Doar ce-au trecut vreo câteva zile de când îi spuneam unei prietene culinărese că eu nu pun gură pe nu-ştiu-ce combinaţie din asta, iar acum nu mă mai opresc din imaginat reţete :)

Aşa că să va povestesc cum am bucătărit eu azi. Cartofii wedges sunt cel mai uşor de făcut. Se taie cartofii în felii mai groase decât la cei prăjiți clasici şi se fac ori la cuptor în tavă cu puţin ulei şi condimentele dorite pe deasupra (sare, piper, rozmarin, de preferinţă), ori se prăjesc la tigaie pe flacăra de aragaz, dar tot în puţin ulei. Eu am preferat azi varianta a doua, pentru că e mai rapidă iar eu de nişte ani prăjesc cartofii adăugând câteva linguri de apă în tigaie. În felul ăsta ei fierb înăbuşit la început, apoi se prăjesc pe deasupra prinzând o crustă aurie specifică. Aşa, pentru mine sunt ceva mai dietetici, mai suportabili decât prăjelile tradiţionale.

Cotletul de porc la grătar eu îl pregătesc bine făcut, adică nu mediu şi nici în sânge. Unii zic că friptura trebuie să se frigă 3 minute pe o parte, 3 pe cealaltă. Drept să va spun, nu stau cu ochii pe ceas, pentru că friptura are o regulă de aur, îţi "spune" singură când s-o întorci: se dezlipeşte cu uşurinţă de pe grătar când este gata pe o parte. Iar pe cealaltă parte nu se ţine la prăjit la fel de mult, pentru că se usucă. La fel ca la clătite, a doua parte a fripturii se ţine doar până se rumeneşte puţin, iar furculiţa înfiptă în carne intră uşor lăsând ceva zeamă în interior. Eu în acel moment pun bucata de carne într-un castronel şi imediat acopăr cu un capac. După 5-10 minute o pun în farfurie ca să fie mâncată. Astfel iese fragedă, zemoasă dar şi bine făcută în acelaşi timp.

Acum sosul de prune se face în diverse moduri, mai picant, mai aromat, fiecare după gust. Eu am pregătit un sos mai simplu, dulce acrişor şi foarte puţin picant. Se pun în tigaie 2 linguri de ulei la încălzit, apoi o ceapă mică-mică tocată (eu am tăiat-o rondele), usturoi tocat foarte mărunt, după gust. Acestea se sotează câteva minute apoi se adaugă 3 linguri pline de gem de prune şi o lingură de oţet (balsamic, de preferinţă). Se omogenizează bine sosul şi se lasă să dea câteva clocote la foc redus preţ de 1-2 minute. La urmă se adaugă şi alte mirodenii, precum piper, ghimbir, sau cuişoare, ori boabe de muştar, sau chiar chilli, boia de ardei iute, după dorința fiecăruia. Unii mai pun zahăr în sos, dacă mai consideră necesar - eu nu am mai pus.

Am "asamblat" mâncarea pe farfurie şi, cu toate că pregătisem nişte salată verde, sosul a substituit complet nevoia de salată. Sper să va placă dacă veţi pregăti acest cotlet la grătar cu wedges şi sos de prune, la fel de mult cum mi-a plăcut şi mie.

Poftă bună! :)