miercuri, 29 august 2012

Zacusca de peste



Zacusca de pește, rețetă culinară. Cum se face zacusca de pește pas cu pas. Ingrediente și mod de preparare la rețeta de zacuscă de pește.

Iata o conserva pentru iarna care banuiesc eu ca dateaza de pe "vremea lu' Ceasca", in ultimii ani, cand nu prea gaseam de nici unele prin piete si inlocuiam gogosarii, ardeii si vinetele din zacusca obisnuita cu pestele, care se gasea oarecum din abundenta. Sigur, reteta aceasta o gasim si in cartea Sandei Marin, dar cred ca nu gresesc daca zic ca perioada de glorie a acestei zacusti a fost de prin 1985 pana la revolutie, cand diverse variante ale ei se gaseau in orice camara, beci sau boxa de om gospodar.


Ingrediente: 3 kg de peste curatat, de preferinta de marime medie si cu cat mai putine oase, 2 kg ceapa, 2 kg morcov, 750 ml ulei, 4-500 g bulion/rosii in bulion/pasta de tomate (de data asta am pus rosii in bulion), 8 linguri de otet, cimbru, dafin, 2 lingurite de piper boabe, sare.


Pestele impreuna cu otetul si mirodeniile se fierb la oala minune cu apa cat cuprinde. Este de preferat aceasta metoda pentru ca astfel pestele fierbe foarte bine, pana cand si oasele sunt foarte moi.

Ceapa se taie pestisori iar morcovul se da prin razatoarea mica, apoi se pun in uleiul fierbinte intr-un vas larg pana cand se inmoaie bine. Pestele fiert si scoate cu spumiera din oala minune, se indeparteaza oasele mai mari si se amesteca in vasul cu ceapa si morcov. Se amesteca des la fundul vasului pana cand zacusca scade si se omogenizeaza. La urma se adauga bulionul sau pasta de tomate, se potriveste de sare si se mai clocoteste 15-20 de minute, sau pana cand este bine scazuta. Cu cat este mai scazuta zacusca, cu atat va tine mai mult timp la camara. Se mai adauga piper si dafin, dupa gust, si se inchide focul la aragaz. Imediat se pune zacusca la borcane, care se capseaza si se sterilizeaza, fiecare dupa cum s-a obisnuit. Noi punem borcanele fierbinti intre pături si le tinem invelite asa timp de 2 zile, dupa care le ducem la boxa, la loc racoros si uscat.


De aproape:


Si reteta din caiet:




Poftă bună!

Dacă ți-a plăcut, distribuie să afle și alții:



Alte rețete de zacuscă pe acest blog:

Zacusca de vinete
Zacusca de peste
Zacusca de hribi
Zacusca americana
Zacusca din legume crude
Zacusca cu ghebe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).