sâmbătă, 6 februarie 2021

Patru mâncăruri pe care nu pun gura

Patru mâncăruri pe care nu pun gura


Așadar azi nu vă propun o rețetă - și cu blogurile astea culinare, la un moment dat riști să te tot repeți; rețete sunt foarte multe, dar având în vedere că trebuie să gătești produsul respectiv și să-l mănânci, rămânând în zona ta de confort gustativ, arealul rețetarului unui blog culinar în mod invariabil se restrânge la un moment dat.

Așa că mi-am propus să vă spun despre ceea ce eu nu pot mânca, dar deloc-deloc. Cu toate acestea sunt convinsă să mulți dintre dv. vor saliva la vederea acestor preparate, pentru că ele sunt preferatele a multora dintre români. Dar probabil că la fel ca mine, sunt și persoane cărora exact unele mâncăruri sau deserturi foarte populare nu le plac. De exemplu am cunoscut pe cineva care nu putea mânca brânză de niciun fel. Ba chiar îmi amintesc și de o tânără care considera că legumele sunt un balast pentru organism și consuma doar carne și produse de origine animală. Firește, nu în acești ani în care a mânca sănătos include obligatoriu în meniu legumele și verdețurile, dar oricum, într-o vreme când yoga și, în consecință, alimentația mai vegană, dacă pot spune așa, lua amploare pe la noi.

Să revin la subiectul acestui articol. Ce mie nu-mi place și nici altuia nu ofer și de ce :) s-o luăm alfabetic.

- chișca sau caltaboșul. E ceva ce extrem de rar mai gust, după ce am dus la nas o felie și am constatat că are miros bun. Când eram copil, o femeie din vecini care se pricepea la a pregăti produse de Crăciun era chemată ori de câte ori se tăia vreun porc. Ai mei cumpărau porc an de an și, cu toate că taică-meu se pricepea și el la astfel de produse, tot era chemată vecina ca să ajute și să se termine treaba mai repede.
Ea făcea chișca și țin minte că întotdeauna ea era aceea care știa să curețe și să spele mațele porcului, dar, deși mațele pentru cârnați ieșeau curate bec și fără mirosuri neplăcute, cel de chișcă, oricât îl răzuia ea cu două crenguțe uscate de copac, tot aveau iz de fecale. Așa că eu nu mă puteam atinge de chișca aia puturoasă, mi-a rămas acel miros agățat de creier și de aceea când chiar aș gusta o feliuță de chișcă, o duc automat mai întâi la nas. Însă asta mi se întâmplă atât de rar, încât nici nu merită menționat :)

Patru mâncăruri pe care nu pun gura


- julfa. Știți cu toții că julfa este acea prăjitură cu mult sos - așa o știu eu - care se face la Crăciun. Pe scurt, este un dulce dintr-un fel de foi din aluat nedospit umplute cu un sos mai consistent din semințe de cânepă. Acum se face cu nuci, dar când eram mică toată lumea o făcea cu cânepă. Taică-meu nu știa sau nu își bătea capul să facă așa ceva, dar era mare fan julfă și dădea la o rudă să-i facă. Mă tot îmbia și pe mine să gust, insista că e bună, am gustat și nu mi-a plăcut acea hoaspă de semințe care se simțea în gură și nici gustul nu mi s-a părut nemaipomenit. Dimpotrivă.
Dar nu ăsta e motivul pentru care chiar nu pun niciodată gura pe așa ceva și nici nu mă uit la prăjitura asta. Într-o zi am aflat că julfa se mai numește și pelincile Domnului. Ei, de atunci, eu în loc de prăjitură văd niște pelinci murdare de copil mic (sămânța de cânepă este închisă la culoare), și n-o să înțeleg niciodată de ce s-a dat o asemenea denumire, generatoare de imagini care provoacă silă, unui desert.

Patru mâncăruri pe care nu pun gura


- mâncarea de urzici. Uneori mănânc, dacă am urzici, dar nu mă agit să caut sau să-mi cumpăr. Știu că este sănătos să mănânci așa ceva, dar urzicile frecate, așa se numesc pe la noi, sunt cremoase, lucioase și verzi, ca un găinaț proaspăt produs de anusul vreunui păsăret de curte. Deci pas și la mâncarea de urzici.

Patru mâncăruri pe care nu pun gura

- ultimul este șoricul. Ce găsesc la el atât de mulți români, nu înțeleg. E ceva ca o gumă unsuroasă și de nemestecat. Nu-mi place nici crud nici fiert sau altfel. Pisicile mele nu-l mănâncă nici ele, deci... nu e bun! :) glumesc, nu știu de ce pisicile nu pun nici ele gura pe șoric, dar cert este că mie nu-mi place deloc.

Dar vouă, de curiozitate, de ce vă plac aceste produse? Dincolo de tradiție.

foto capturi de ecran de pe căutări google și de pe un grup facebook.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin




marți, 1 septembrie 2020

Zacuscă de ardei kapia

Zacuscă de ardei kapia

Anul trecut nu am făcut zacuscă, dat fiind că am intrat mai devreme în noul an școlar și nu am mai avut când să fac. Plus de asta, de regulă, la noi, în zona de munte, gogoșarii apar mai târziu și este bine să coci vinetele și ardeii în vară, să le pui la congelator, apoi când apar gogoșarii să faci zacusca. Lucrul ăsta nu e chiar atât de simplu, mai ales când congelatorul are 3 sertare nu foarte mari, dar nu pot să pun în ele multe legume. Sunt o carnivoră și în afară de caș, unt, pătrunjel și mărar verde plus 2-3 pungi de legume congelate, nu pot să pun în congelator, pentru că îl umplu cu carne. Așa că anul trecut mi-am zis că nu e nimic, poate voi căpăta niște zacuscă de pe ici de colo, de la o rudă, de la o prietenă, sau voi cumpăra. De primit nu am prea primit, însă am cumpărat, deși gustul zacuștelor de la market, chit că li se face reclamă că ar fi ca la mama acasă, este întotdeauna același indiferent de firma producătoare, și e foarte amar. Eu, de cârcotașă ce sunt, mai bănuiesc că nici nu au exact ingredientele trecute pe etichetă, dar nu mai contează - gustul este amar și asta nu-mi place deloc, așa că mai bine m-am lipsit de zacuscă anul trecut, cu toate că i-am dus dorul în fiecare zi.

Dar dacă tot a venit vorba, gustul amar al zacuștii vine din mai multe surse: dacă ardeii și gogoșarii sunt copți în cuptor, ei vor fi amari. Probabil de la fumul care intră în legume. Dacă ardeii și gogoșarii sunt doar pârliți, și rămân mai degrabă cruzi decât copți, zacusca va ieși amară. Dacă legumele, inclusiv vinetele, stau prea mult pe foc și se ard, iarăși zacusca iese amară. Așa că, pentru o zacuscă dulceagă, e necesar să stați lângă legumele puse la copt ca să le întoarceți exact la timp, să nu fie nici doar puțin pârlite, dar nici arse de-a binelea.

Zacuscă de ardei kapia

Anul acesta mi-am zis că nu mai tânjesc eu după zacuscă așa cum făcea mama mea, și m-am mobilizat, însă deoarece mai am câteva zile libere, iar gogoșarii nu au apărut încă (ori dacă da, sunt scumpi foc deocamdată), m-am gândit să fac zacusca cu ardei kapia în loc de gogoșari. Și maică-mea mai făcea așa, uneori, și știu că nu este nicio diferență sesizabilă de gust sau de consistență. Așadar, am făcut o jumătate din porția clasică pe care o avem noi în familie, astfel:

Ingrediente (așa cum le cumpărați din piață)

5 kg de ardei mari, galbeni, 5 kg de ardei kapia mari, 3 kg de vinete, 1,5 kg de ceapa, 300 g de bulion, piper, sare, foi de dafin, 1 l de ulei. Dacă vreți, puteți pune mai puțin ulei, 750-800 ml este de ajuns, dar când borcanele au puțin ulei deasupra zacuștii, se vor menține chiar dacă este cald afară (în boxă este aproape la fel de cald).

Ardeii și vinetele se coc direct pe flacără, sau pe o tablă mai mare ori la grătarul cu cărbuni, afară (fiecare cum știe și cum obișnuiește). Ardeii se pun într-o cratiță sau oală mare, cu ceva sare peste ei și cu capacul pus - astfel se aburesc bine și se vor curăța mai ușor de coji. Vinetele se cojesc și se lasă la scurs într-o sită mare. Când s-au mai răcit, ardeii se cojesc foarte bine de coji și de semințe - se spune că dacă rămân, ele vor constitui focare de mucegai - apoi se pun la scurs, câteva ore. După ce s-au scurs bine se poate face zacusca, sau se pun la frigider până a doua zi.

Ceapa se curăță și se spală apoi se taie peștișori și se pune pe foc moale sau mediu într-un vas cu gura largă (lighean, cratiță mare) cu o lingură rasă de sare. Eventual mai puteți adăuga cel mult o jumătate de pahar de apă, ca să nu vă ardă pe stomac când o veți consuma. După cca 20 de minute de fierbere, adăugați ardeii (puteți să-i tocați un pic, însă eu nu-i toc, oricum se mai mărunțesc ei la fiert). Amestecați ca să omogenizați legumele. Lăsați să fiarbă cam o oră, o oră și jumătate apoi adăugați vinetele. De acum încolo scădeți zacusca până când rămâne doar uleiul. Amestecați, în special la fundul vasului, din când în când. Eu am folosit o cratiță de inox cu fundul dublu și nu s-a prins zacusca deloc.

Alte rețete de zacuscă de pe acest blog


Când credeți că este aproape gata, adăugați bulionul, apoi zacusca mai trebuie lăsată pe foc încă 10-15 minute, amestecând mai des, pentru că bulionul are tendința să se prindă de vas. Înainte de a închide aragazul se adaugă încă o lingură rasă de sare, piper după gust, câteva foi de dafin și 15-20 de boabe de piper negru.

Zacuscă de ardei kapia

Imediat după ce ați închis focul (sau puteți da la foc foarte mic, până puneți zacusca la borcane), trebuie să aveți borcanele curate, pregătite pe masă și, cu mâna în care țineți borcanele să le umpleți, protejată de o mănușă de bucătărie, puneți zacusca fierbinte la borcane, apoi capsați bine și puneți borcanele pe o canapea, învelite cu pături. Este cel mai ușor mod de a steriliza zacusca. Se lasă așa până se răcesc complet, adică cca 2 zile. După aceea se duc la boxă, beci sau cămară, unde ar trebui să fie răcoare bine, ca să reziste până la iarnă.

Până atunci, eu vă spun
Poftă bună! :)

Zacuscă de ardei kapia



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin tweet


joi, 27 august 2020

Ciulama de hribi cu pui și mămăliguță

Ciulama de hribi cu pui și mămăliguță



Rețetă de ciulama de hribi cu pui și mămăliguță. Cum se face ciulamaua de hribi cu pui și mămăliguță, pas cu pas.

Hribii sau mânătărcile sunt niște ciuperci de pădure care se găsesc pe la noi prin zona muntoasă a Moldovei în lunile de vară. Au un gust deosebit, cunoscătorii și iubitorii de cules ciuperci direct de la sursă știu locurile unde se fac hribii, așa că nu este ușor să dai de un pâlc necules deja, că toată lumea îi apreciază. Tatăl meu, care nu mai este lângă mine, avea plăcerea asta și mergea la cules de ciuperci foarte des pe timp de vară, chit că avea 80 de ani. Era foarte energic, și chiar cu o zi înainte de a părăsi această lume fusese cu niște prieteni de familie exact la cules de hribi. Ultima mâncare pe care a făcut-o, dar nu a mai apucat să o guste, a fost o tocăniță de hribi cu smântână, asemănătoare cu ciulamaua făcută de mine, doar că el tăia hribii mărunt și îi fierbea și scădea bine de tot la ceaun.

Ciulama de hribi cu pui și mămăliguță

Și-a dorit mult, de când eram copil, să mă învețe și pe mine ce să culeg, ce ciuperci sunt de mâncat și care sunt otrăvitoare, dar mie nu mi-a plăcut să merg pe deal, cum zicem noi pe la Piatra Neamț, eu având de mică o anume slăbiciune a picioarelor, la mers mult sau în pantă mă dor, așa că nu am reușit să îi continuu tradiția de familie, ca să zic așa. Totuși cunosc câteva specii de ciuperci bune, dar mai puține decât știa el, însă nu merg niciodată să le culeg eu, prefer să le cumpăr.

Așa că, pentru zilele acestea, am cumpărat o pungă de jumătate de kg de hribi congelați de la market. I-am lăsat la dezghețat, apoi am scos apa din pungă, care cu regret spun că era cam 150-200 ml din cantitatea totală, apoi am pus hribii la fiert molcom într-o cratiță mică, și am dat un praf de sare.

Ingredientele acestei ciulamale de hribi cu pui și mămăliguță sunt așa (pentru 2-3 porții):
- 500 g hribi (sau orice alte ciuperci aveți la îndemână, dar hribii au savoarea lor specială)
- un piept de pui dezosat
- 2-3 linguri pline cu smântână (de țară, de preferință)
- o ceapă medie, sau 2-3 fire de ceapă verde
- o cană de lapte
- o lingură rasă de faină de grâu
- ulei
- sare, piper, verdeață, usturoi pisat (opțional)

Hribii au lăsat o apă maroniu închis pe care am aruncat-o după primele clocote și apoi am pus altă apă după care i-am lăsat să fiarbă cca 15-20 de minute. Eu știu că acea negreală este amăruie și dacă o lăsați în mâncare îi strică gustul, întrucâtva.

Pieptul de pui l-am porționat în bucăți mai grosier tăiate pe care le-am pus într-o tigaie cu ulei pe foc mic și cu capacul pus să se călească.

După aceea am tăiat ceapa și am lăsat-o să se soteze înăbușit într-o tigaie cu fund ceramic gen Delimano. Am adăugat lingura de făină să fac un sos alb, amestecând rapid. După cca un minut, am adăugat lapte la temperatura camerei, cam 150 ml. Din nou am amestecat rapid cu lingura de lemn ca să nu se facă făina cocoloașe. Am adăugat hribii fierți și scurși, bucățile de piept de pui, apoi am pus puțină sare, piper și am lăsat să mai fiarbă totul înăbușit cam încă 10 minute amestecând din când în când.

Ciulama de hribi cu pui și mămăliguță


După aceea am adăugat smântâna și am amestecat bine totul, după care am presărat mărar tocat (asta am avut în casă, însă de regulă folosesc și pătrunjel verde). După încă vreo câteva clocote am adăugat puțin usturoi pisat, am amestecat din nou apoi am închis focul de la aragaz. Rețineți că focul trebuie să fie mic spre mediu, cel mult, altfel ciulamaua se prinde chiar dacă fundul tigăii este ceramic.

Ciulamaua de hribi poate constitui o excelentă mâncare de post dacă eliminați smântâna și bucățile de carne. Se servește caldă, cu mămăliguță sau cu pâine, după preferințe.

Eu nu pot să vă spun decât,

Poftă bună! :)

Ciulama de hribi cu pui și mămăliguță





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin tweet


duminică, 21 iunie 2020

Mâncare de dovlecei (de post)

Mâncare de dovlecei (de post)


Așadar e postul Sf. Petru și Pavel. Dacă tot este post, și dacă tot aveam în casă niște dovlecei, am zis să fac o mâncare de dovlecei, simplă, o rețetă rapidă, că la ce foame aveam, nu mai rezistam mai mult de un sfert de oră. Vă plac dovleceii? Mie da. Atunci hai să vedem cum se face această rețetă simplă de mâncare de dovlecei vegană, că tot sunt la modă rețetele vegane, care a fost gata în 10 minute, dacă nu chiar și mai puțin.

Pentru o porție am avut nevoie de un dovlecel de cca 500 g (necurățat), o ceapă verde, un cățel de usturoi, mărar, sare, ulei (de rapiță, de preferință). În funcție de câte porții doriți, majorați cantitățile.

Dovlecelul l-am curățat de coajă și l-am spălat, apoi l-am dat prin răzătoarea mică direct într-o tigaie cu puțin ulei după care am tăiat ceapa și am adăugat un praf de sare. Am lăsat focul la mic și capacul pus. Cine dorește și are ceva mai mult timp la dispoziție, poate tăia dovleceii în cubulețe sau în bucățele mai mărișoare, și poate înăbuși ceapa în prealabil, eu am vrut să fiarbă totul repede ca să nu aștept. Aveam câteva fire de ceapă deja călită în tigaie, pentru că înainte de asta pregătisem niște ceapă pentru un pilaf.

Mâncare de dovlecei (de post)

Apoi am mai mestecat din când în când cu o lingură de lemn. Între timp am pregătit mărarul tăiat fin și usturoiul tăiat bucățele. Când apa lăsată de dovlecel a scăzut aproape de tot (se aude zgomotul specific de prăjire în ulei, nu acela de fierbere) am adăugat usturoiul și mărarul la mâncare și am mai lăsat un minut pe foc apoi am închis focul. Asta a durat cca 10 minute în total, ca timp de preparare.

Rețineți, mereu capacul de la tigaie a fost pus, nu am preparat mâncarea fără capac!

Am servit cald, cu pâine proaspătă. Acest fel de mâncare vegan poate reprezenta și o excelentă garnitură pentru copănele de pui la cuptor sau alt gen de carne.


Poftă bună! :)

Mâncare de dovlecei (de post)



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin tweet





duminică, 7 iunie 2020

Pui cu paste și alune

Pui cu paste și alune


Ce este puiul cu paste și alune și cum se pregătește? Puiul cu paste și cu alune este un fel de mâncare de restaurant, îl comand adeseori dar și pregătesc în casă acest fel doi pentru că mi se pare ușor de făcut. Cu toate acestea, parcă ceea ce fac eu nu are același gust cu mâncarea pregătită la restaurant, în sensul că aceea este mai bună, și mi se pare că ar trebui să fie invers. Dar de data asta, nu e.

Ce-i drept, nici nu știu exact rețeta lor, eu o fac așa cum pare să fie făcută. Dar să n-o mai lungesc. Așadar: de obicei folosesc la o porție


  • o jumătate de piept de pui 
  • un mănunchi de spaghete (cca 50-60 de fire subțiri) 
  • sos de roșii sau ketchup special pentru paste sau pizza (o lingură) 
  • 10-12 alune prăjite, fără sare 
  • ulei, sare, piper alb, oregano


Pieptul de pui îl porționez în câteva bucăți mai mari pe care le sărez puțin apoi le pun la tigaie cu ulei și cca 150 ml apă, pe foc mic, cu capacul pus. Așa pregătesc eu puiul prăjit la tigaie, ca să iasă foarte moale și fraged, iar operațiunea asta durează cca 30-40 de minute. După 20 de minute de fierbere, când apa e aproape scăzută în tigaie, pun la fiert într-un alt vas spaghetele, în apă clocotită cu un praf de sare și le las 10 minute; mie nu-mi plac al dente și dacă le doriți așa, ar trebui fierte doar 7-8 minute, sau exact cum sunt indicațiile pe ambalajul lor.

Când bucățile de pui sunt ușor rumene și apa a scăzut de tot, se pun spaghetele scurse, peste carne, se amestecă, se pune sos de roșii sau ketchup după gust (cca o lingură), se amestecă, se adaugă alunele și se mai lasă să fiarbă înăbușit cca 2-3 minute, mai amestecând din când în când. La urmă se pune puțin piper alb și un praf de oregano (opțional). Mie îmi place oregano pentru că mi se pare mai italienesc, însă și aroma lui mi se pare că se potrivește foarte bine la paste.

Dacă aveți timp la dispoziție sau ați făcut mai multe porții, puneți tot acest amestec într-o tavă care merge la cuptor încă cca 10-15 minute, până scade foarte bine, dar nu trebuie să prindă crustă groasă deasupra, ci doar să fie bine scăzută.

Pui cu paste și alune


Dacă veți pregăti pui cu paste și alune ca în această rețetă, să-mi spuneți dacă v-a plăcut. Eu sunt oricând dispusă să gust acest fel de mâncare!


Poftă bună! :)


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!