Zacusca de vinete


De câteva zile coacem aproape întruna. Eu și taică-meu, că maică-mea nu mai vede aşa de bine. Azi dimineață, chiaună de somn, amestecam de zor în ligheanul cu zacuscă, pentru că taică-meu, care la anii lui sigur că nu doarme nici noaptea cum trebuie, s-a trezit pe la 4 jumate să taie ceapa, să curețe niște morcovi - de regulă nu punea, dar recunosc că ieșit foarte bună la gust - și mai apoi mi-a transferat ștafeta, adică lingura de lemn cu coada lungă, să amestec până a dormit el vreo oră și ceva, adică până nu mai era mult și era zacusca gata


Așadar, rețeta, transmisă din mamă-n fiică de la bunica mea și poate chiar de pe la străbunici:
60 de ardei mari, galbeni, 60 de gogoșari mari, 12 vinete mari, 3 kg de ceapă,  800 g de bulion de roșii, piper măcinat dar și boabe o linguriță sau două, sare cam 3 linguri rase, foi de dafin, 1,5 l ulei. Opțional, 5-6 morcovi curățați și dați prin răzătoarea mică.

În principiu cantitățile ar fi de 8 kg de ardei, 8 kg de gogoșari, 5-6 kg vinete. Într-adevăr, pare mult, ies cca 15 borcane de 800 g de zacuscă, dar aceasta ajunge până în primăvară, iar pentru familiile care postesc, zacusca este o mâncare de post care se consumă atât în Postul Crăciunului cât și al Paștelui, dar și în zilele de miercuri și vineri de peste an. 

METODĂ

Ardeii, gogoșarii și vinetele se coc direct pe flacără, în tavă la cuptor sau pe o tablă mai mare (fiecare cum știe și cum obișnuiește), se cojesc foarte bine de coji și de semințe - ardeii și gogoșarii -  și se pun la scurs, dacă se poate, de seara până a doua zi.

Se taie ceapa fideluță (peștișori) și se pune împreună cu uleiul la fiert, pe foc potrivit într-un lighean sau în alt vas larg și încăpător. Ca să nu facă rău la fiere, noi punem și un pahar cu apă peste ceapă. După ce fierbe vreo 20-30 de minute, se adaugă legumele coapte și morcovul ras, fără vinete. Vinetele se adaugă după aproximativ o oră de fiert. Se tot amestecă această compoziție, pe foc potrivit spre iute, cu o lingură de lemn, până când iese uleiul deasupra, adică până când zacusca scade foarte bine. Operațiunea asta poate să ia și 4-5 ore, dacă ardeii și gogoșarii nu sunt bine scurși. Altfel, durează doar 2-3 ore fiertul.


Când zacusca este scăzută bine, se pune bulionul, sarea și piperul măcinat. Se mai lasă să dea câteva clocote. Când este gata, se adaugă câteva foi de dafin și, opțional, piperul boabe. Mie, personal, nu-mi place să simt piper boabe printre dinți când mănânc, de aceea nu pun, dar se pare că boabele au un anume rol atât în gustul mai bun cât și la conservare. Am avut zacuscă, porție dublă care a ținut 3 ani!

Se pune compoziția fierbinte imediat în borcane cu capac sau care se leagă cu celofan și se pun borcanele capsate și fierbinți pe o canapea, învelite în pături și se lasă 2-3 zile să se răcească lent. In felul ăsta zacusca se sterilizează.
Se servește cu pâine, la micul dejun.

Comentarii