sâmbătă, 3 septembrie 2011

Zacusca americana


Aceasta reteta face parte din proiectul culinar al lunii septembrie Camara cu delicii de pe gustos.ro.

De la o doamna cu o varsta respectabila azi, am o reteta de zacusca mai putin obisnuita, zic eu. Nu am facut-o niciodata pana acum, o voi mai face dar fara măr ras, pt ca mie nu-mi plac aceste asocieri de gusturi intre legume si fructe, intre mancare si desert.Am sperat ca mărul nu se va simti, dar m-am inselat.

La urma aveti reteta din caietul meu, dar nu am avut cum s-o respect cu exactitate, probabil dna cu pricina mi-a dictat-o intentionat cu unele greseli - in generatia celor care azi au aprox. 80 de ani exista aceasta tendinta de a nu da "secretul" unei retete, de a nu spune exact si complet o reteta. Si taica'meu face la fel, nu as putea sa inteleg de ce. De la el trebuie sa "fur" reteta cand o prepara, altfel sigur mi-o spune cu omisiuni :))

Asadar am folosit: cate 0,5 kg de telina, morcov, mere, ceapa, 2 kg de vinete, un borcan de 400 g de bulion, 6 pahare de apa (adica 1,2 l), 400 ml ulei, o lingura rasa de sare, 3 foi de dafin, piper.

Mai intai am copt vinetele, le-am curatat si le-am pus la scurs.

Apoi am spalat si curatat restul legumelor si am dat prin razatoarea mica morcovul si telina, prin razatoarea mare merele, iar ceapa am dat-o prin masina de tocat carne.
Mai departe am procedat ca in reteta, adica am pus toate legumele, inclusiv vinetele scurse si bulionul intr-un vas cu ulei, apa si sare, am amestecat totul

si am lasat la fiert pana cand a scazut bine de tot - cca 2 ore - amestecand des cu o lingura de lemn sa nu se prinda amestecul de fundul vasului.

Dupa ce am inchis focul de la aragaz, am adaugat imediat piperul si foile de dafin rupte in cateva bucatele, am amestecat apoi am pus zacusca fierbinte la borcane, am capsat si le-am invelit in pături.

Au iesit exact cate borcane vedeti, adica 4 de 800 g si 2 de 400 g.
Dupa cca 24 de ore de stat invelite, le-am dus la boxa.

Pofta buna! :)

Si reteta:


Alte retete de zacusca pe acest blog:

Zacusca de vinete
Zacusca de peste
Zacusca de hribi
Zacusca americana
Zacusca din legume crude
Zacusca cu ghebe

6 comentarii:

  1. Interesanta reteta. Cred ca e foarte buna.

    RăspundețiȘtergere
  2. reteta taa e originala.cred ca are gust yumyy.cat despre secretele bucatariei,nu doar cei cu varste inaintate au obiceiul sa nu-si dezvaluie micile secrete.cumnata mea e tanara dar ca sa scoti o reteta completa de la ea trebuie sa o filmezi cu camera ascunsa.am renuntat sa ii mai cer retete chiar daca imi place un anumit fel de mancare pentru ca stiu ca exact ingredientul cheie nu il spune.pupicei

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Cristina, este gustoasa, si pe mine m-a surprins faptul ca in afara de aroma de mere, are gustul unei zacusti obisnuite, totusi.

    @ Sarah, si nu e mai mare pacatul ca o reteta sa fie facuta de o singura persoana si sa se piarda odata cu ea modul de preparare? Ma rog... eu nu am sa inteleg secretomania asta si pace !! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pare tare buna. Deci, ardei nu se pun?
    Atunci poate fi facuta si acum, cind nu se gasesc pe piata ardei -numai de sera, dar n-au gust). Mie imi plac zacustile - mai bine zis, tot ce e cu legume- dar nu suport grasimile. Oare daca pun ulei mai putin imi iese?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, Diana, asa este reteta asta. Insa ar trebui mai putine mere, pt ca se simt destul de mult, si zic eu ca altereaza gustul de mancare transformandu-l cumva intr-o umplutura pentru placinta, sau asa ceva :)

      Ștergere
    2. P.S. Cred ca iese si cu mai putin ulei, insa poate ar trebui sa te gandesti la o metoda perfecta de sterilizare sau de conservare. Avand mai multa zeama decat grasime, presupun ca ar fi mai mult supusa mucegairii.

      Ar trebui fierte in apa borcanele capsate, sau puse la cuptor. Neaparat, zic eu, o sterilizare este necesara.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...