luni, 17 august 2015

5 lucruri de stiut cand cumperi un aragaz



5 lucruri de stiut cand cumperi un aragaz
Am un aragaz de vreo cincisprezece ani. Eu l-am cumpărat, fără să ştiu foarte exact ce caut, şi din întâmplare a fost bun. Dar acum am nevoie de unul nou, cuptorul celui vechi nu mai are acelaşi randament, flacăra este mereu mică, nu ştiu din ce motiv, iar de copt, coace neuniform pentru că uşa cuptorului nu se mai închide etanş. Însă de data asta chiar vreau să-mi fac o listă cu ceea ce îmi trebuie mie la aragaz. Păi să vedem:

- în primul rând vreau să fie o maşină de gătit pe gaz. Unii zic că este mai ieftin gazul decât curentul electric, însă ideea este că eu aşa m-am obişnuit de ani de zile, şi chiar dacă am avut la un moment dat un cuptor electric la locuinţa de serviciu, și cel puţin când vine vorba de cuptor, prefer să fie pe gaz, pentru că cel electric mi s-a părut că usucă prea tare aluaturile.

5 lucruri de stiut cand cumperi un aragaz
- în al doilea rând trebuie să fiu atentă la anumite dimensiuni. Aragazul meu trebuie să încapă între perete şi chiuvetă. Apoi trebuie să ştiu unde se află orificiul pe unde montez conducta de gaz în aragaz, adică să fie exact acolo unde este acum. La cel pe care îl am a trebuit să vină un domn mai forţos, aşa, pentru că ţeava de gaz era mai jos decât orificiul aragazului, şi a fost nevoie de ceva putere fizică pentru a o îndoi un pic înspre în sus. Problema se putea remedia foarte uşor punând sub aragaz nişte înălţătoare din lemn, dar la nimeni din casă nu ne-a venit atunci această idee. Dacă găsesc un aragaz cu picioruşe ajustabile, ar fi perfect.

- odată ce aragazul are dimensiunile potrivite locului meu din bucătărie, trebuie să mă hotărăsc dacă să fie cu 3 sau cu 4 ochiuri, deşi pentru nevoile mele 3 ochiuri sunt de ajuns, dar cumpăr şi cu patru dacă aşa se nimereşte. Numărul ochiurilor nu e fix, în cazul meu, însă poate fi, în casele cu familii mai numeroase şi implicit cu mai multe mofturi culinare de bucătărit :)

5 lucruri de stiut cand cumperi un aragaz
- un punct important din lista mea de caracteristici pe care trebuie să le aibă un aragaz este temperatura minimă pe care o poate avea cuptorul. Am auzit că unele aragazuri au un minim de 170 de grade, dar asta, din punctul meu de vedere, este o temperatură medie, eu la 170-180 de grade coc prăjituri. Pentru bezele, de exemplu, trebuie mult mai puţină căldură. Cuptorul ar fi bine să aibă şi un bec interior, ca să văd mai bine dacă prăjiturile sunt pufoase şi aurii, fără să deschid uşa cuptorului de câteva ori pentru asta.

- mai trebuie să aleg un aragaz a cărui suprafaţă se curăţă uşor, iar la urmă rămâne să-mi aleg culoarea. De exemplu mi-ar plăcea mult unul de inox, deşi sunt obişnuită de ani de zile ca aragazul să fie alb. La urma urmei, culoarea nu este aşa de importantă ca restul caracteristicilor.

Deja o mare parte din ceea ce îmi doresc eu la un aragaz îmi oferă producătorul Beko şi ştiu asta de la o vecină care are în casă un aragaz Beko şi este foarte mulţumită de el. Şi dacă tot mă hotărâsem să-mi cumpăr un frigider Beko, de ce n-aş lua şi un aragaz din aceeaşi marcă? Aşadar, cât de curând mă veţi vedea prăjiturind la noul meu aragaz marca Beko!


sursă foto 1 - pixabay.com



sâmbătă, 8 august 2015

Cate ceva despre vinuri - azi, vinul de Porto


Cate ceva despre vinuri - azi, vinul de Porto

În circuitul meu din vacanța asta aveam să poposim o noapte și o zi în orașul Porto din Portugalia. Îmi propusesem de acasă să-mi cumpăr de acolo niște sticle de vin de Porto, și mi-aș mai fi dorit și altele, Malaga ori Madeira, de exemplu, dar nu am avut traseul pe acolo. Am avut șansa să cumpăr Porto cât am vrut și din ce fel am vrut. Și mi-am luat și vin mai nou și mai vechi, de colecție. O dată am văzut Portugalia (a doua oară nu știu dacă voi mai dori s-o văd), deci n-am fost strânsă la pungă deloc.

Vinul de Porto se face din viile cultivate în regiunea râului Douro și rețeta lui se pare că e veche cel puțin de pe la 1756, când în această regiune producția de struguri și de vin a devenit reglementată cu legi speciale. De ce spun rețetă. Pentru că vinul de Porto nu e un vin obișnuit, ci este unul fortificat. Ce înseamnă asta? Înseamnă că după cca patru luni de fermentație, vinului i se adaugă un alcool (de obicei o tescovină numită brandy, dar care n-are nici o legătură cu coniacul) pentru a se întrerupe procesul și a-i păstra zaharurile inițiale care să-i accentueze alcoolizarea. Procedeul servește la o mai bună păstrare a vinului și se folosea în Evul Mediu pentru ca băutura să nu se altereze pe corăbiile care porneau în călătorii lungi, Porto (înseamnă port, în portugheză) fiind pe atunci un vin menit în special marinarilor.

Vinul de Porto este îndeobște un vin rubiniu închis la culoare, dar există la comercializare și vinuri roze sau albe. De asemenea, el este demi-dulce sau dulce, dar există și varietăți seci ori chiar extra-seci. Vinul se poate matura, în butoaie speciale din lemn, iar atunci când acest vin vechi se îmbuteliază comerciantul are obligația de a scrie pe etichetă anul recoltei de struguri. Orice vin de Porto autentic are un timbru de originalitate aplicat pe gâtul sticlei.

Vinul de Porto se servește cu friptură sau ca desert, în funcție de dulceața lui. Toate varietățile sunt însă intens aromate, sunt vinuri bogate în tanin, cu arome durabile și se beau la temperaturi joase. Se cunoaște faptul că acest fel de vin a fost folosit în trecut și ca vin de leac, crezându-se că are efecte terapeutice.

În vacanța mea n-am avut ocazia să gust acest vin, dar odată ajunsă acasă abia am așteptat să deschid una dintre sticle. Ce să vă spun? Fiecare cu gusturile lui. Poate dacă știam dinainte cu ce am de-a face, aveam o altă reacție. Mie personal, nu-mi place vinul de Porto. Nu este nici vin, nici vișinată, ca să zic așa. Nici cal, nici măgar. Nu pot să beau un pahar, ci doar cel mult două înghițituri la o masă. Părerea mea este că nu e un vin de servit la o cină și că de fapt, datorită gradului de alcool, nu este un vin. E o combinație bună pentru cei care apreciază alcoolul cu aromă de vin.

Dar chiar și așa, experiența de a gusta vinul de Porto, n-aș fi vrut s-o ratez.
Hai noroc!

Cate ceva despre vinuri - azi, vinul de Porto


duminică, 2 august 2015

Meniuri portugheze, metehne omenești - alheira de Mirandela

Meniuri portugheze, metehne omenești - alheira de Mirandela

Eram la hotelul Executive Villa Rica din Lisabona în ziua liberă a autocarului și pentru că eram obosită iar propunerea ghidului de a vedea partea ne-turistică, dacă pot zice așa, a capitalei lusitane nu mi s-a părut atractivă (din spusele colegei mele de cameră, nici nu prea a fost), am rămas la hotel pentru o plimbare prin împrejurimi, odihnă și treburi casnice (din cauza temperaturilor de peste 45 de grade mă schimbam de câteva ori pe zi și aveam ceva haine de spălat). La prânz, însă, m-am dus la restaurantul hotelului nostru de patru stele (clasificarea locală) să mănânc.

Am ales o mâncare oarecum familiară, dar cu ingrediente locale. Era vorba despre niște cârnați portughezi, numiți alheira de Mirandela, în traducere cârnați de Mirandela, care veneau cu cartofi prăjiți, cu un ou-ochi și cu doi stropi de ketchup. Pe lângă asta am mai comandat o salată mediteraneană - scria în meniu - care s-a dovedit a fi o salată verde cu roșii, morcov ras și cu câteva rondele de ceapă.

Meniuri portugheze, metehne omenești - alheira de Mirandela Meniuri portugheze, metehne omenești - alheira de Mirandela

Când mi s-a adus felul principal, am văzut eu că aveam în farfurie două pârjoale lunguiețe în loc de cârnați, lipsite de gust (impresia mea a fost că erau din pește, dar nici gust de pește nu aveau) însă mi-am zis că poate era greșită traducerea denumirii mâncării din engleză, pe meniu. Mâncarea a fost bună, nimic de zis, ospătărițele m-au așteptat răbdătoare (restaurantele hotelurilor, cel puțin pe Spania și Portugalia sunt deschise doar în jurul orelor prânzului și cinei) pentru că venisem la ora 2.00 după-amiaza și la 3.00 restaurantul se închidea, dar eu am rămas cu o nedumerire.

După ce am ajuns în cameră, am intrat pe internet și am căutat denumirea de alheira cu imagini google, astfel că am văzut că erau cârnați, deci traducerea englezească din meniu era corectă. Sigur că nu mi-a venit bine această substituire de meniu, făcută probabil pentru că eram turistă străină și oricum nu aveam habar ce ar fi trebuit să am în farfurie - așa cred că a gândit bucătăreasa restaurantului, și mai ales nu mă așteptam la așa ceva din partea unui hotel cu pretenții. De fapt, :) ca să fiu sinceră, credeam că numai "la România" se întâlnesc asemenea obiceiuri. Dar se vede treaba că oamenii sunt la fel peste tot.

Mai jos aveți rețeta video a acestui fel de mâncare, care chiar așa se servește, cu cartofi prăjiți și cu ouă-ochiuri.

Poftă bună și drumuri line prin lume!





duminică, 26 iulie 2015

Meniuri portugheze - prajitura pastel de nata


Meniuri portugheze - prajitura pastel de nata

Am avut ocazia să gust o astfel de prăjiturică, foarte bună, de altfel, într-un local fără pretenții din localitatea Coimbra, Portugalia. Auzisem de la cineva din autocar că ar fi un produs specific portughez și mi-am dorit să o încerc. Cu siguranță o voi face într-una din zile pentru că nu pare deloc pretențioasă și este foarte gustoasă deși nu are cine știe ce aspect comercial :)

Prăjitura Pastel de nata a fost inventată în secolul al 18-lea la mănăstirea Ieronimilor din Lisabona, pentru că pe vremea aceea albușul de ou se folosea la apretat hainele călugărițelor și astfel gălbenușurile care rămâneau erau folosite la diverse aluaturi și creme de patiserie. După Revoluția Liberală de la 1820 călugării au început să vândă produse proprii printre care și această prăjitură cât o brioșă, pentru a mai aduce unele venituri mănăstirii. După ce aceasta s-a închis ca loc religios pe la 1834, rețeta a fost vândută unei patiserii din Belem și astfel prăjitura a fost rebotezată Pastel de Belem.

În principiu este vorba despre un înveliș din foietaj umplut cu cremă de ou și vanilie. La începuturi, pe deasupra era doar pudrată cu zahăr și cu scorțișoară, dar astăzi se glasează uneori cu un strat subțire de cremă de ciocolată. Cât de curând voi încerca una dintre rețetele de pastel, pentru că am la îndemână toate ingredientele necesare. Doar să mai scadă temperaturile astea de afară, ca să nu leșin de cald cât timp se coc pastelurile :)



sâmbătă, 18 iulie 2015

Cate ceva despre vinuri - azi, sangria

Cate ceva despre vinuri - azi, sangria

Acum câteva zile am sorbit și eu pentru prima oară o cupă de sangria, rubiniu și aromat, cu o felie de lămâie în el, undeva în inima Sevilliei. Mi-a plăcut foarte mult și de aceea am căutat ceva informații despre acest vin, sau cocktail, sau punch, sau spuneți-i cum doriți. Mie mi s-a părut vin și în meniul restaurantului unde l-am servit era trecut la băuturi alcoolice. Dar e adevărat că Sangria se găsește sub o varietate de note aromatice și alcoolice, sau chiar este o băutură complet lipsită de alcool.

Despre această variantă, din care una se numește Sangria seniorial, se spune că a fost inventată în Mexic, unde Sangria fusese adus de spanioli încă de pe la 1521. Un anume don Manuel Gomez Cosio, căruia îi plăcea acest vin dar nu avea voie să consume deloc alcool, a avut ideea să obțină Sangria numai din fructe. Și atunci a elaborat o tehnică de a elimina alcoolul după ce este deja obținut vinul. Așa deci, Sangria seniorial este de fapt, o băutură carbogazoasă în final, fabricată din anumite soiuri de struguri de vin, lămâie și îndulcită cu zahar natural, produsul este apoi maturat în butoaie de stejar, fermentat pentru un timp și apoi alcoolul este eliminat.

Dar Sangria este la bază un amestec de vinuri roșii, de exemplu cabernet cu merlot, în care se pun diverse bucăți de fructe, predominant citrice, să-și lase sucul. Se poate adăuga ceva zahăr, și uneori acest vin poate să conțină scorțișoară. Cine dorește, poate pune și un strop de brandy în el. Rezultă un vin roșu rubiniu, aromat, fructat, dulce și capricios, nu foarte alcoolizat, feminin, potrivit la multe feluri de mâncare sau la deserturi.

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, voi încerca o rețetă de sangria și după ce voi gusta rezultatul, voi reveni să vă împărtășesc și vouă rețeta.

Noroc!


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...