joi, 14 iunie 2018

Capsule cafea, ness sau cafea boabe? Tu ce alegi?

Capsule cafea, ness sau cafea boabe? Tu ce alegi?

În fiecare dimineață după ce mă trezesc, ca să funcționez normal trebuie să-mi fac o cafea. De preferință, lungă. Trei lingurițe de cafea, 2 de zahăr și apa care clocotește turnată deodată într-un ibric mare. Da, eu beau cafea opărită, așa-mi place mie. Când am timp, răsfoiesc internetul savurându-mi ceașca de cafea, și uite-așa am aflat, surprinsă, că țările scandinave sunt pe primul loc în lume la consumul de cafea. După ele urmează Canada, apoi câteva țări europene chiar vecine cu noi, Brazilia și iarăși țări europene. Nu ne aflăm în primele 20 de state mari consumatoare de cafea, și nu mică mi-a fost mirarea să văd pe o hartă că în Turcia cafeaua nu este nici pe departe atât de populară pe cât credeam eu. Deși, la drept vorbind, dacă nu ei au inventat cafeaua în sine, cred că știu s-o prepare cel mai bine ca să iasă foarte bună și aromată. Și mă întreb, oare există cea mai bună cafea? Sau depinde de fiecare în parte, ce preferințe are și cum s-a obișnuit?

Prea adesea ne limităm doar la tipul de cafea pe care o bem, pentru că am înțeles de la diverse persoane, sau am citit undeva pe internet că un tip de cafea este mai bun decât celălalt; nu există nici o îndoială că o cafea proaspăt măcinată oferă o aromă mult mai mare decât o capsulă sau chiar o cafea instant, dar dacă stăm să judecăm altfel, ce este mai simplu decât să adăugați o linguriță de cafea semipreparata într-o ceașcă, adăugând apă și gata cafeaua?

Să vedem ce avantaje și dezavantaje există cu privire la principale tipuri de cafea disponibile în comerț:

Capsulele de cafea


Capsule cafea, ness sau cafea boabe? Tu ce alegi?
Capsule Cafea - Kafferoma
În ceea ce privește capsulele de cafea, acestea reprezintă una dintre cele mai utilizate variante pe plan mondial. Capsulele de cafea sunt disponibile în mai multe versiuni, în funcție de mașinile de cafea folosite, deși există pe piață și mașini de cafea compatibile cu mai multe tipuri de capsule. Cele mai mari avantaje ale capsulelor de cafea sunt cu siguranță ușurința în utilizare și disponibilitatea rapidă. Puteți găsi capsule originale sau compatibile aproape oriunde - online, de exemplu pe Kafferoma, unde săptămânal găsești ceva la promoție, iar dacă vrei să cumperi capsule cafea de la ei, uite aici este pagina lor de facebook. Îi găsești și la tel. 0755-456.013.
Cafea capsule mai găsești și la market, la un magazin de tip boutique sau chiar la un mare retailer. Totul devine extrem de simplu cu o capsulă de cafea: o introduci în mașină, apeși un buton și ai o cafea proaspătă, cu caimac gros, în câteva zeci de secunde. Pentru leneși, este cafeaua ideală. Un dezavantaj al acestor capsule este că după folosire trebuie aruncate în locuri speciale, pentru a fi reciclate, pentru că nu sunt prietenoase cu mediul.

Cafeaua boabe sau măcinată gata


În primul rând este, în unele cazuri, mai ieftină decât cafeaua în capsule și asta e posibil să reprezinte un atu important, deși eu, una, prefer ușurința și rapiditatea de a-mi face o cafea mai curând decât timpii de așteptare cu măcinatul și fiertul la ibric. Un kg de cafea boabe costă mai puțin decât cafeaua instant, dar amintiți-vă că mai trebuie să adăugați costul unei râșnițe de calitate dacă preferați acest tip de cafea.
Cel mai mare avantaj al cafelei boabe sau al celei gata măcinate îl reprezintă prospețimea și aroma. De asemenea, aceste tipuri de cafea pot veni cu un conținut de cofeină mai mare sau mai mic, cu alte cuvinte, puteți personaliza propria ceașcă de cafea. Deși, cred că în ultima vreme și cafeaua capsule are astfel de variante.

Cafeaua solubilă de tip ness


Capsule cafea, ness sau cafea boabe? Tu ce alegi?Este foarte uzitată, mai ales la birou, când avem nevoie de o doză de cofeină rapid, ca să ne revenim sau ca să ne sporim gradul de concentrare. Cafeaua solubilă își menține aroma specifică timp de câteva luni după ce borcanul a fost desfăcut, în schimb o cafea ness nu va avea niciodată savoarea unei cafele la ibric preparată din boabele proaspăt măcinate. Prețul este rezonabil, chiar mai mic decât oricare alt tip de cafea, la unele branduri. Însă din experiența personală, nu recomand folosirea cafelei solubile pe timp îndelungat, pentru că poate genera palpitații cardiace.

Așadar, până la urmă este vorba de gust. De aromă și de preferințe. Tu ce fel de cafea alegi?



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




14 comentarii:

  1. Cafea măcinată gata beau. Ness am băut o perioadă dar era prea tare si nu ma simteam prea bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cafea boabe si al capsule.. nesul nu il pot bea ma ia cu tremurat :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Desi nu sunt bautoare de cafea (nu o agreez deloc, nu imi place la gust), imi place mirosul acesteia si daca iti vine sa crezi, fac o cafea la ibric geniala, numai din miros, asa! :)) Asta da paradox, nu-i asa? :))

    RăspundețiȘtergere
  4. eu beau cam orice, nu am o preferinta anume. sunt zile in care o fac la filtru, zile in care mai bag cate un ness...

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place mirosul de cafea dar nu beau niciodata, sotului ii fac gata macinata.

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu nu prea beau cafea, dar pregatesc cea mai buna cafea pentru sotul meu si pentru musafiri, noi folosim cafea macinata si avem un espressor tare bun.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu nu prea beau cafea de fel, dar gustul capsuselor este pe gustul meu de cele mai multe ori. Stiu ca boabele proaspat macinate sunt cele mai naturale/sanatoase. 😋

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu beau cafea, beau decât 3in1.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu prefer cafeaua boabe si de cativa ani sunt fidela aceleiasi marci. Evident ca in vacante apleam si la alte specialitati :) Mereu vreau sa incerc gustul "local"

    RăspundețiȘtergere
  10. Aleg Arabica sub forma de boabe pe care sa le macin eu zilnic inainte de a face cafeaua.

    RăspundețiȘtergere
  11. De vreo 3 ani, am un expressor cu capsule, asa ca mai mult pentru asta optez. Dar nu refuz nici un ness sau o cafea la ibric. Ador gustul cafelei tari. :D

    RăspundețiȘtergere
  12. Mi-ar fi placut sa am un aparat care sa rasneasca cafeaua inainte de preparare. Eu o beau la filtru si cumpar cafeaua gata macinata

    RăspundețiȘtergere
  13. nu consum nici un fel de cafea, ness

    RăspundețiȘtergere
  14. Urmaresc cu drag blogul tau! :)

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).