duminică, 26 februarie 2017

Ciorba de pui a la grec


Ciorba de pui a la grec


Iată încă o reţetă marca weekend cu spor, gazdă de februarie fiind Margareta. O ciorbă a la grec, bună de tot, recunosc că am fost cam reticentă când am văzut că trebuie acrită cu lămâie, dar gustul este nemaipomenit şi am de gând să mai prestez încă odată ciorba asta, cu târtiţe de curcan, chiar mâine, pentru că ceea ce vedeţi mai jos e făcut acum două săptămâni, doar că n-am avut vreme destulă să editez pozele.

Aşadar, punem cca 5-700g carne de pasăre, eu am avut aripi de pui, 2-3 morcovi, 2 cepe mărişoare, albitură (pătrunjel rădăcină, păstârnac, ţelină - în ce proporţii vă place, eu prefer mai mult pătrunjel şi doar de gust din celelalte două), o mână de orez, ou şi smântână pentru dresală, cca 200 ml lapte, zeamă de lămâie (eu am pus de la o lămâie mare), sare, piper, verdeaţă (leuştean şi pătrunjel verde), ulei, apă.

Se pune mai întâi carnea la călit în ulei cu un praf de sare, iar când se rumeneşte uşor se adaugă ceapă curăţată şi tăiată mărunt. După ce această devine sticloasă se adaugă legumele rădăcinoase, curăţate şi date prin răzătoarea mare. Se amestecă bine de câteva ori şi apoi se toarnă apă să cuprindă totul plus câteva degete de apă în plus. Cine doreşte ciorba mai lungă, poate pune 3-4 litri de apă, nouă ne place ciorba deasă, mai mult ca o mâncare zemoasă bine. Se lasă să fiarbă, se spumează, iar când carnea este moale se adaugă orezul spălat. Se mai lasă să fiarbă cca 15 minute, până se înmoaie bine orezul. Atenţie, apa să fie mereu cu 2-3 degete deasupra ingredientelor. La urmă se adaugă zeama de lămâie şi după ce dă câteva clocote se pune şi oul bătut cu smântână, iar la urmă de tot, laptele. Am potrivit de sare şi piper, am presărat verdeaţă tocată şi am închis focul lăsând capacul pus.

Ciorba de pui a la grec Acum, mie mi s-au brânzit puţin laptele şi smântâna, ori din cauza lămâii, ori ceva n-am făcut eu bine. Dar nu-i nimic, repetiţia este mama învăţăturii :) la urma urmei, gustul contează, şi a ieşit excelent!

Poftă bună şi mulţumesc, Margareta!

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




2 comentarii:

  1. Cred ca ai observat ca noi suntem mari consumatori de ciorbe, nu lipsesc de la pranzul nostru niciodata.Iar aceasta ciorba delicioasa este una dintre preferatele noastre. Tu spui Oana ca ai fost reticenta la zeama de lamaie...ai patit cum am patit si eu cu...corcodusele.Dupa ce am acrit ciorba prima data cu ele, am promis ca voi repeta operatiunea.
    Sa va fie de bine ciorbica asta savuroasa !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) asa este, te obisnuiesti cu ceva anume si dupa aia te codesti sa incerci ceva nou, pana cand vezi ca-i bun!

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).