duminică, 8 mai 2016

Evaluare eveniment, restaurant Balad'or, Neamt

Evaluare eveniment restaurant Balad'or, Neamt

Azi dimineaţă veneam acasă într-un taxi cu un şofer vorbăreţ, pe o ploaie mocănească, de la o cumetrie. Deşi am mai avut ocazia, până azi noapte n-am pătruns în restaurantul pensiunii Balad'or din judeţul Neamţ (cca 15 km de Piatra Neamţ). Complexul turistic este evaluat la 4 stele, pe site ei susţin că oferă mâncare bio, locul ales are avantajele şi dezavantajele lui.

Dar să vedem cum a fost organizată petrecerea şi cum a fost alcătuit meniul.
O să încerc să fac o evaluare obiectivă, cu note subiective în paranteză, în ceea ce priveşte meniul, pentru că aici, cred eu că sunt mai multe de spus.

Pensiunea Balad'or este una dintre cele mai exclusiviste din judeţ, foarte potrivită pentru un weekend sau un mini-sejur departe de freamătul unui mare oraş, potrivită şi pentru evenimente de anvergură, având în vedere spaţiul generos din restaurant şi de la cort (dacă e cazul).

Decorul restaurantului a fost foarte plăcut, în ton cu evenimentul, adică huse pentru scaune crem deschis, baloane bleu, alte ornamente de pe masă - bleu.

Meniul:
- aperitivele reci - diverse şi de bun gust, am scris pe fotografie ce era fiecare. Ideea cea mai bună mi s-a părut buleta de brânză feta dată prin mărar tocat. [notă subiectivă: clătita cu brânză nu mi-a plăcut deloc la gust, nu pot să precizez ce fel de brânză era aceea din umplutură, dar n-am apreciat produsul; pate-ul de ficat era de casă, însă foarte amar; de asemenea nu l-am mâncat; cele două măsline erau murate, ceea ce nu apreciez, gustul acela de oţetit era predominant.]

Evaluare eveniment restaurant Balad'or, Neamt

- aperitivele calde - două bucăţi de carne friptă, doi cartofi mici la cuptor cu câte un moţ din piure cu usturoi (aşa mi s-a părut după gust), câteva şuviţe de legume sotate apoi trase în ulei, o linguriţă de cremă de smântână, câteva fire de varză roşie, decor din pătrunjel verde. [notă subiectivă: legumele aveau ceva iute în ele, posibil ardei iute, eu nu pot să mănânc condimentat; din cele două bucăţi de carne doar una era bine făcută, cealaltă, semi-crudă, ceea ce eu nu consum;]

Evaluare eveniment restaurant Balad'or, Neamt

- felul principal - o bucată de friptură mediu friptă (adică aproape crudă), împănată cu stafide, un rondel din vânătă la grătar umplută cu aceleaşi legume sotate și iuți foc, ca mai sus, acoperită cu caşcaval, bucăţele de carne de vită în sos, o buletă de orez cu brânză (caş?), o jumătate de roşie cherry. [notă subiectivă: carnea a fost total necomestibilă pt mine - cea de vită, prea aţoasă (deşi alţii au mâncat-o şi aşa), cealaltă, prea crudă, iar orezul, părerea mea, este o garnitură de dat la pomeniri, nu la mese mai sofisticate. Mie nu mi-a plăcut, eu nici acasă nu consum orez. Dar dincolo de gustul personal, de ce acest fel a fost aproape identic cu cel intermediar??? Echilibrul alimentar unde este? Poate ar fi trebuit ca la gustările calde să se ofere peşte, sau cârnaţi de casă, ori ceva gen drob, iar garnitura de la felul principal să nu fie din aceleaşi legume, ci dintr-un sos cu ciuperci şi mozzarella, sau clasicul dar mult mai acceptatul piure, ori chiar banalii dar foarte gustoşii cartofi prăjiţi, ori copţi în cuptor cu condimente? Despre lipsa unei salate sau a unor murături, nici nu mai vorbesc, s-a simţit din plin. Zic şi eu... experienţa unui bucătar care ştie cum trebuie alcătuit un meniu, scuzele mele, dar nu s-a văzut.]

Evaluare eveniment restaurant Balad'or, Neamt

Tortul - nu am poză la el, a avut două blaturi subţiri de cacao şi două creme-mousse, foarte groase, de cacao şi de zmeură, totul acoperit cu un topping din fondant bleu [personal, nu apreciez gustativ combinaţia de ciocolată/cacao şi fructe decât în cazul portocalelor, lămâilor, stafidelor şi vișinelor, dar pentru că nu prea avusesem ce să mănânc din cele 3 feluri de mâncare oferite, am trecut peste inconvenientul ăsta şi mi-am completat cina cu cele câteva guri de tort. A râs şi chelnerul, care a remarcat că singura farfurie complet goală pe care mi-a luat-o din faţă a fost aceea de desert.]

- alte produse oferite: alune, apă minerală Borsec la sticlă (specificul Balador-ului, care nu acceptă băuturi la pet, ci numai la sticlă de sticlă, dar au la bar suc la doze metalice), un singur rând de cafea dat înainte de aperitive (şi asta a fost o noutate şi o ciudăţenie pentru mine, poate nu mai ştiu eu când se dă cafeaua, oi fi îmbătrânit şi m-am prostit de tot, ce să mai ...), afinată şi vin alb, ambele de casă, aduse de părinţii copilului botezat sâmbătă.

Per total eu n-am fost foarte încântată de această masă, la care bănuiesc că a fost mai puternică amprenta celor care au organizat evenimentul, decât a restaurantului în cauză. De aceea subliniez că evaluarea nu e pt restaurant, ci pentru un eveniment anume.

Ce a fost bine:
- prestaţia personalului restaurantului
- băutura
- mâncarea, la modul general, dar cu minusurile subliniate mai sus (părerea mea este că mult mai bine e să mergi pe meniu clasic decât pe tot felul de modernisme culinare care nu sunt apreciate de toate generațiile).
- muzica, deşi cu o notă predominant populară (cu alte cuvinte mie nu mi-a plăcut, dar altora, da)

Ce n-a fost ok:
- aperitivele au fost aduse la ora 10 seara, adică foarte târziu
- singura cafea a fost servită pe la 9.00 (eu am cerut una după miezul nopții, pt că pe prima am refuzat-o)
- pe mese nu erau fructe, fursecuri, produse de patiserie, aşa cum se obişnuieşte la astfel de mese festive.
- sucurile gen Cola sau Fanta s-au dat doar la cerere și contra cost, nu erau incluse în meniu.
- spaţiul de dans a fost foarte mic pentru cele cca 80 de persoane prezente, deşi cred că se putea câştiga spaţiu printr-o aşezare mai eficientă a meselor (ok, n-am dansat, deci...)
- nu s-a servit şampanie (totuşi creştinarea unui copil e un eveniment unic în viaţă, nu?)
- organizatorii (părinţii celui mic) n-au trecut pe la mese, din când în când, să întrebe invitaţii dacă totul este în regulă, dacă sunt mulţumiţi, etc, de altfel au stat mai mult în camera rezervată dinainte sau pe afară, la fumat. Unele lucruri se fac din amabilitate, mai ales când ai pregătit nişte plicuri şi aştepţi darul.
- cel mai mare dezavantaj, pt mine, a fost distanța față de casă. Să fi fost în locul celor care au organizat evenimentul nu chinuiam pe nimeni să aștepte o cca o oră ca să ajungă acasă, de la apelarea unui taximetrist. N-am înțeles de ce, dacă s-a vrut un loc de 4 stele, nu s-a ales restaurantul hotelului Central, unde cred că totul avea să fie altfel, și de unde toată lumea ajungea acasă în 5 minute.

Ori poate sunt eu prea pretenţioasă, mofturoasă şi cârcotaşă, mă gândesc. Însă compar totul cu o nuntă din 2013, la Iaşi, tot într-un loc de 4 stele. Acolo fiecare fel de mâncare s-a adus la o anumită oră, după un program bine stabilit de către cei de la restaurant (Ramada, lângă Palas Mall, pentru cine cunoaște Iași-ul). Aperitivele erau deja pe masă când au sosit invitaţii, meniul a avut 4 feluri de mâncare foarte echilibrate şi variate, şi brânzeturi, şi peşte şi carne şi legume, nimic nu s-a repetat de la un fel la altul, totul să mulţumească pe deplin invitaţii. Loc de dans era la fel de mult cât şi spaţiul alocat meselor (bine, au fost doar câteva zeci de invitaţi), mesele erau pline pe mijloc de fructiere şi de platouri cu prăjiturele diverse şi produse de patiserie, iar tortul miresei era pregătit deja, porţionat în bucătărie, iar în faţa invitaţilor s-a prezentat un tort etajat, din butaforie, doar ultimul etaj fiind real, pe care l-au tăiat mirii. După care imediat s-a procedat la servirea tortului, chelnerii aducând deodată la mese farfuriile deja pregătite, fără timpi de aşteptare.

Însă uit că satul Pângărați nu este capitala Moldovei. Că şi asta contează. Iar dacă nu te pricepi să organizezi evenimente, te duci la o firmă de profil şi spui, "nene, ăştia bani îi am, organizează-mi botezul fiului meu". Nimeni nu s-a născut învăţat, şi de aia sunt organizatori profesionişti de evenimente, pentru cei care n-au prea fost la multe mese festive la viaţa lor.

Scuze pentru pasiunea din acest articol, poate încă nu m-am odihnit cum trebuie şi nu mi-am revenit din evenimentul sub aşteptări de la Balad'or. Dacă voi mai avea ocazia, voi mai merge acolo, pentru că nu-s foarte lămurită dacă faima restaurantului îşi merită renumele sau nu.

Dar până atunci, odihnă plăcută și mese îmbelșugate, după gustul fiecăruia!




2 comentarii:

  1. Eu apreciez tot ceea ce ai scris si sunt de acord cu tine( cam 15 ani m-am ocupat cu organizarea evenuimentelor). Pacat ca ti-ai stricat o zi si nu a fost pe placul tau, dar asa cum bine spui, ar trebui sa mai mergi inca o data la acea pensiune si sa te lamuresti cum sta treaba. Dezavantajul e ca este cam departe de casa ta.
    La stabilirea unui meniu se va ţine seamă, de regulă, de regulile gastronomice care prevăd EVITAREA includerii într-un meniu a următoarelor preparate:
    - materii prime de bază asemănătoare (exemplu: ciorbă de burta şi ciulama, ciorbă de perişoare şi ardei umpluţi)
    - realizarea prin procedeu tehnologic similar: prăjire, coacere, fierbere (de exemplu: peşte la grătar şi friptură la grătar)
    - din acelaşi sortiment de carne (de exemplu ciorbă din carne de porc şi friptură din carne de porc)
    - din aceleaşi legume (exemple: peşte cu cartofi natur şi friptură cu cartofi prăjiţi)
    - deserturi obţinute din aceeaşi materie primă (de exemplu îngheţată din ciocolată şi prăjitura pe bază de ciocolata).
    Din pacate, din ceea ce ne povestesti tu...nu prea s-au respectat aceste reguli...!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sidy, dupa parerea mea meniul a fost facut integral de parintii bebe-ului, cel putin asa pare, sau bucatarul ori responsabilul salii nu cunoaste aceste reguli sau nu vrea sa le respecte, posibil si din cauza dorintei patronilor pensiunii ca mancarea sa fie "bio". Zic asta pt ca nu am vazut in meniu mancare prajita ci doar calita, eventual, asta dupa ce era pregatita la cuptor sau la gratar.

      Acuma, chestia cu "bio" este relativa, si de aia pun cuvantul intre ghilimele. Pretentia cu apa sau bautura la sticla de sticla o cunosc de mult (trebuia sa organizam un banchet la o serie a 12-a de liceu, dar din cauza asta, si a pretului - 100 lei meniul - am ales alt restaurant) si mi se pare absurda. De ce: pt ca eu, acasa la mine, beau ce apa vreau eu, daca vreau la sticla de sticla, dar mi se pare aiurea sa ma obligi tu, patron, sa aduc sticle de apa minerala la un eveniment pe care-l fac odata in viata. Cu ce contribui la mai binele cuiva, care doar in seara aia bea o apa minerala din sticla de sticla? Cat despre alimente, cat de bio sunt cascavalul din comert, carnea din comert, rosiile cherry si ardeii grasi din Kaufland, etc? Poate doar pate-ul, caș-ul si patrunjelul din decor erau bio. Desi in ziua de azi, cu atata poluare, cu ploile acide, etc, ce mai este cu adevarat neatins de chimicale??

      Intr-adevar, dincolo de faptul ca nu am avut ce sa mananc, din cauza ca multe produse erau neconsumabile din cauza gustului sau a altor factori (am uitat sa mentionez ca acei doi cartofei de la gustarea calda erau reci...), senzatia ca totul e facut din saracie, fara niste elemente obligatorii, de bun simt, la o petrecere de genul asta, m-a coplesit. Nu ma asteptam, mai ales ca parintii bebeului fac parte din mediul de afaceri respectiv mediul financiar bancar, si chiar isi permiteau ceva de buna calitate, si nu o incropeala de cumatrie, care a lasat impresia de diletantism si amatorism, pe ici pe colo, prin partile esentiale.

      Dar iarasi vin si spun, ca nu stiu ce se intampla cu chefii de restaurante, pt. ca anul trecut in iunie, cand am facut pomenirea de 1 an a lui taica-meu - D-zeu sa-l odihneasca! - am ales restaurantul unui hotel din Piatra, Ceahlau, si bucatarul sef imi prezenta urmatorul meniu de noaptea mintii: aperitive cu peste la conserva si icre (era post), ciorba de peste si peste prajit sau la cuptor! Cand i-am zis ca eu nu-mi bat joc de invitati chiar daca dau de pomana, s-a suparat... Am adus de acasa rosii, castraveti, ardei, branza tofu si chiftelute de soia, in plus pt aperitive, iar la ciorba am ales-o pe aceea de fasole. Iar acel chef avea parul alb si imbatranise in meseria aceea, intr-unul din restaurantele cu staif ale urbei. Deci nu mi-a venit sa-mi cred urechilor ce-mi propunea...

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).