marți, 29 noiembrie 2011

Chec olandez - Dulce Romanie 2

Pentru provocarea Dulce Romanie din luna noiembrie am ales ca ingredient marul. Aveam mai multe retete puse deoparte, pe unele le-am facut deja, dar nu eram multumita de rezultatul final - de aspect si de poza, adica, iar altele le voi face mai incolo.

Acum, o reteta de pe net (tasteofhome.com) de chec olandez (Dutch Apple Cake in original), desigur cu mere.
Ingrediente: 2-3 mere, 4 oua, 100 g unt, 6 linguri de zahar, 8 linguri de faina, un praf de scortisoara, o jumatate de lingurita de praf de copt, un pliculet de zahar vanilat.

Merele se curata de coaja si de cotori, se taie felii si se amesteca cu 2 linguri de zahar si cu scortisoara. Se lasa asa cca o ora (NU pe foc! se lasa deoparte pe masa de bucatarie).

Untul la temperatura camerei se mixeaza cu restul de zahar si cu zaharul vanilat, apoi se adauga pe rand ouale intregi, praful de copt si faina. Rezulta un aluat asemanator cu acela de pandispan, dar ceva mai vartos.

Se pune intr-o tava de cozonac unsa cu ulei (eu as recomanda tapetata cu hartie de copt, unsa cu ulei) apoi feliile de mar se pun in picioare (nu cum am facut eu!) strans lipite unele de altele, ca sa nu cada la fundul tavii, ci sa ramana in picioare, asa cum le-ati asezat (ceea ce eu nu am facut, si de aceea am gasit merele pe fundul tavii cand am rasturnat checul).

Se da tava la cuptorul incins, la foc mediu cca o ora, sau pana trece testul scobitorii. Dupa ce scoateti tava din cuptor lasati sa se racoreasca 10-15 minute, apoi scoateti checul din tava. Dupa aceea puteti portiona si servi.











Chiar daca merele nu raman la suprafata, e un chec tare gustos si aromat.

Pofta buna! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).