marți, 17 mai 2011

No one's land sau cum se "fura" pe internet

Azi trebuia sa postez un felul doi. Dar in loc de asta, tot cautand o reteta de pe cuina banateana cu care sa particip la concurs si care sa nu mai fi fost facuta de altcineva inaintea mea, am dat peste un articol al Laurei Laurentiu in care posteaza cateva linkuri ale unor site-uri tip Plagiarism Checker.

Si in loc sa-mi vad eu de treaba, bineinteles ca m-am apucat sa verific daca mi-a preluat cineva retetele fara acordul meu si mai ales fara sa posteze linkul sursa. Sincer, nu m-am gandit ca are cineva ce lua de la mine. Dar uite ca m-am inselat.

Aperitivul frantuzesc il gasesc pe unde nici nu visam:

- pe savuros.com gasesc intai varianta tiparibila. Fara autor, fara nimic. Mai fac cateva sapaturi si dau de linkul normal al articolului, unde nu se specifica autorul, dar unde exista un link catre sursa: reteteculinare.ro unde mi-am facut acum mai multi ani contul cu numele Leandra. (Si) acolo am postat reteta respectiva. Ce legatura este intre acest savuros.com si RC nu stiu, probabil ca este, dar mie ca blogger nu-mi convin acest gen de preluari. Totusi este de bine ca macar se gaseste un link catre o sursa de unde se poate ajunge la original, adica pe blogul meu.

- pe retete-online.net, alt site despre care nu stiu sa fi luat legatura cu mine in vederea publicarii de materiale si care posteaza reteta si o poza fara sa specifice autorul si nici sursa. La pagina "despre noi" nu au nimic completat. Le-am scris un mesaj, in pagina de contact, civilizat, scurt si la obiect. Astept un raspuns, insa nu pot sa spun daca va veni sau nu.

- pe culinar.diviziatm.ro care nu, nu are legatura cu site-ul culinar.ro pe care il stie toata lumea. Aici reteta este urcata de o anume Lucia si ca sursa se da gustos.ro, pagina de index. Nimic precis despre a cui e reteta. Am lasat un mesaj pe pagina, deocamdata este vizibil, cel putin de la mine.

- in cache-ul de pe pofticiosii.ro care preia postarile de pe forumul RC. Astfel apare linkul de la reteta mea preluat ca si citat de o alta forumista care mi-a raspuns la reteta postata acolo: http://www.reteteculinare.ro/forum/post-102471.html#102471/ ei, si asta e ok, din moment ce te duce la o sursa de unde se poate ajunge la linkul original, pe blogul meu, adica.

- pe mamici si pitici adica pe forumul "tu-si-eu-impreuna", reteta fiind preluata de o forumista si expusa ca fiind a ei - mai are cateva retete pe acel topic, banuiesc ca la fel, luate de pe net -  sau cel putin asa se intelege, neavand nici o referire la autoarea reala a retetei. Daca accesati linkul nu vedeti nimic pt ca trebuie sa aveti cont. Doamna sau domnisoara si-a cerut scuze cand am atentionat-o, gest care este de apreciat. Insa am remarcat ca pe acest forum e posibil sa fi fost chiar concursuri culinare cu retete luate de pe net!!!

Deocamdata asta am gasit si voi mai cauta.

Pentru cei care nu cunosc, royalty free nu inseamna ca poti lua ceva si folosi fara sa specifici sursa. Ba, de fapt, inseamna ca se plateste o taxa pentru a folosi acea poza/informatie.

Royalty-free images are photographs, clip art and other pictorial representations created for general use. Users pay to acquire the images, then can use them an unlimited or fixed number of times for certain purposes without paying additional fees.

Sublinierea imi apartine.

N-am sa inteleg de ce la (unii) romani nu da bine sa recunosti ca ai preluat un material si sa pui linkul sursa.
As spune mai multe, dar vorba multa..... desi nu ma urnesc eu prea repede sa construiesc ceva, de data asta am mocnit prea mult o idee mai veche ca sa n-o aplic. N-as fi vrut, dar nevoia te invata multe. 
Reteta promisa, de perisoare cu sos de smantana si bulete de pilaf cu bulion, maine. Va pup!

P.S. later edit:

reteta mea de scalopina, fara specificarea sursei, aici: retete-online.net/reteta-16013_scalopina-cu-sos-de-lamaie.html

fara specificarea sursei, reteta de rulada cu gem:  retete-online.net/reteta-14428_rulada-cu-gem-de-caise.html
la fel, fara autor sau sursa, o reteta a lui Sidy Toncean: retete-online.net/reteta-15849_snitel-umplut.html 
reteta mea de muschi umplut II: retete-online.net/reteta-17642_muschi-umplut.html

Nu mai caut ca-mi este clar ca pe acest retete-online.net sunt toate retetele de pe gustos.ro sau de pe bucataras.ro. Acum nu-mi mai pare rau ca de o vreme nu am mai postat pe acolo si nici pe alte site-uri asemanatoare de profil. As vrea s-o pot face din nou, dar nu cu astfel de consecinte.

2 comentarii:

  1. Consulta Legea nr.8/1996 referitoare la dreptul de autor si proprietate intelectuala, unde, cu siguranta, se incadreaza macar fotografiile daca nu chiar retetele. Daca siturile sunt vizibile publicului se considera ca ele produc beneficii financiare si morale sitului respectiv, deci intra in incidenta legii de mai sus. Oricum, furtul de proprietate (asa este considerat) trebuie sa se perepseasca si la noi la la orice tara civilizata. A baga mana in buzunarul cuiva (fara stirea lui!) si ai fura ce gasesti acolo este similar cu acest furt. Deci, este benefic tuturor blogerilor cinstiti, sa se faca front comun acestor furturi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, Gratziela, legea apara dreptul de autor INREGISTRAT legal. Asta inseamna a avea un document legal emis de o institutie anume, ORDA - Oficiul Roman pt Drepturile de Autor care-ti atesta legal proprietatea intelectuala asupra continutului respectiv. Altfel, el exista doar moralmente vorbind, dar legea nu te apara fara acel document. Strict vorbind, copiatul de pe net e ceva atat de raspandit incat avocatii nu-si bat capul cu asa ceva.

    In schimb consecintele acestui gen de plagiat pot fi aduse in instanta, asta e adevarat, si nu pe legea dreptului de autor, ci mult mai rau, pe prejudiciile morale si financiare care decurg de aici, asa cum spuneai.

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).