duminică, 22 ianuarie 2017

Ciuperci cu maioneza si usturoi



Ciuperci cu maioneza si usturoi

Este weekend, deci postăm pentru provocarea weekend cu spor. Luna aceasta a venit rândul Monicăi Horoiu de la furnicutza-bucătar să fie gazdă. Eu am ales de pe blogul ei o reţeta simplă dar care e de mare efect, chiar şi la o masă festivă. Monica o numeşte salată de ciuperci, eu o mănânc ca atare pe pâine, dar oricum ar fi consumată această combinaţie de ciuperci, maioneză şi usturoi, e ceva tare bun şi place la multă lume, din câte am auzit.

Ciuperci cu maioneza si usturoi
La bază, cum spuneam, e o reţeta foarte simplă - eu am folosit un borcan mic de ciuperci întregi pe care le-am fiert cca 10 minute, apoi le-am scurs imediat de apă (mie nu-mi place textura ciupercilor ca atare din borcan, e o chestiune de gust personal), 3-4 linguri de maioneză şi 5 căţei de usturoi daţi prin sita specială. Şi dacă tot am pomenit de maioneză, să spun că eu am descoperit recent cum se poate obţine o maioneză perfectă într-un minut.

Ciuperci cu maioneza si usturoi Metoda o am de la un domn care a preluat-o de pe net, dar eu nu am pus toate ingredientele de acolo, ci am făcut aşa: un ou întreg, crud, se pune în vasul blenderului cu un pic de sare. Se adaugă zeama de la jumătate de lămâie de mărime medie şi se completează cu ulei până la semnul de 300 ml de pe vas. Am lăsat ingredientele aşa timp de 10-15 minute, pentru că ele trebuie să aibă toate aceeaşi temperatură, iar eu ţin ouăle şi lămâile la frigider, în timp ce uleiul este în dulap, aşadar uleiul era mult mai cald decât celelalte ingrediente. După ce temperatura lor se uniformizează, se bagă blenderul ţinut perfect vertical, cu cuţitul direct pe gălbenuş. Se porneşte blenderul şi în primele 10-15 secunde nu se mişcă deloc. În acest timp deja se formează maioneză. După primele 10-15 secunde puteţi ridica uşor blenderul sau îl puteţi mişca oblic ca să se încorporeze tot uleiul. Într-un minut iese o maioneză excelentă! La ea puteţi adăuga muştar, piper, oţet, orice altceva doriţi, dar adăugând oţet sau zeamă de lămâie mai multă, mai trebuie adăugat ulei, pentru că acreala înmoaie maioneza.

Ciupercile amestecate cu maioneză şi usturoi se mai pot asezona cu orice vă place şi se potriveşte la gust. Eu doar am adăugat puţin piper. Se serveşte imediat şi dispare rapid din farfuriile mesenilor!


Poftă bună! :)

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




2 comentarii:

  1. La cat e de gustoasa, normal ca dispare urgent din farfurii !
    Maioneza la mixerul vertical am facut si eu, foarte usor se face.Dar la salata asta eu am mai adaugat putin iaurt si verdeata....
    Sa va fie de bine Oana draga, ca tare buna mai e !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La niste marar m-am gandit si eu, dar deja nu mai este salata, mararul, da... in congelator :))

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...