luni, 22 august 2016

Leapsa - 99 de lucruri pe care trebuie sa le faci




Nu sunt ele chiar 100, aşa cum circulă această leapșă pe bloguri. Ultima mi se pare implacabilă şi de ne-la-locul ei într-o listă de to-do. Şi oricum, dacă ar fi fost bifată, cine-ar mai fi postat leapşa? Eu nu doar că voi tăia ce am făcut deja dar voi şi comenta câte ceva, acolo unde mi se pare că este cazul.

1. Să adormi sub stele - mmm, da, când am fost cu cortul pot spune că s-a bifat aşa ceva.

2. Să-ţi închizi telefonul mobil pentru o săptămână - şi chiar mai mult, am 3 telefoane mobile, nu-i problemă. :))))

3. Să înoţi cu delfinii - nu ştiu să înot.

4. Să te scufunzi cu scafandrul - nici.

5. Să încerci tequila în Mexic - Brazilia nu se pune? :D

6. Să înveţi engleză - vorbiţi serios? :))))))))))))))

7. Să te caţeri în copaci

8. Să faci dragoste pe plajă - direct pe nisip, sau cu cearceaf? că n-am înţeles....

9. Să faci balonaşe de săpun

10. Să scrii povestea vieţii tale - cine-ar citi-o?

11. Să redactezi o scrisoare şi să o trimiţi într-o sticlă în mare

12. Să plantezi un copac - am plantat 12 dar nu s-a prins nici unul. Primăvara asta, 12 puieţi de chiparos albastru. Nu le-a mers...

13. Să vezi pinguinii - la delfinariu, la Constanţa.

14. Să înveţi să dansezi salsa

15. Să începi propria afacere

16. Să te îndrăgosteşti până peste urechi

17. Să fii membru al unui juriu

18. Să dansezi toată noaptea

19. Să stai sub o cascadă - n-am cascadă.

20. Să faci Halloween-ul în America

21. Să stai pe malul oceanului şi să asculţi zgomotul valurilor - Yeeeessssss!, la Capul Roca, Portugalia, pe malul Atlanticului.

22. Să înveţi să te dai cu patinele - şi devenisem o mică expertă pe la 6 ani :))

23. Să participi la carnavalul de la Veneţia - cel brazilian iarăşi nu se pune?

24. Să-ţi scrii planul pe un an şi să-l urmezi - super naşpa!

25. Să urmăreşti o eclipsă de lună

26. Să întâlneşti Anul Nou într-un loc exotic - da, la Kușadasî, Turcia.

27. Să sari cu paraşuta

28. Să te iubeşti - foarte greu de comentat. Nu-s sigură dacă şi cât mă iubesc. Că nu pun pe mine creme, parfumuri şi haine ieftine, e o dovadă că mă iubesc, dar că nu mă suport aşa cum arăt, e o dovadă că nu.

29. Să inviţi un necunoscut la întâlnire - no comment.

30. Să faci dragoste în baia unui restaurant

31. Să-ţi cumperi haine foarte scumpe - depinde ce înseamnă foarte scumpe. Dacă înseamnă să vezi o rochie într-un magazin de oarecari fiţe din străinătate şi să ţi-o iei pt că simţi că nu poţi pleca acasă fără ea, da. Cum ziceam mai sus, nu pun pe mine lucruri ieftine. Dar nici prea scumpe n-am cum.

32. Să înveţi să conduci o maşină

33. Să mergi în Paris

34. Să petreci o zi întreagă cu o carte - Dan Brown, Codul lui da Vinci. N-am putut să mă dau jos din pat până n-am terminat-o. N-am dormit o noapte şi o zi ca s-o citesc.

35. Să întâlneşti prietenii adevăraţi

36. Să vezi apusul la Bali

37. Să vezi cu ochii tăi cele 7 minuni ale lumii - urmează.

38. Să sari în mare de pe o stâncă

39. Să învingi frica de nereuşită

40. Să te joci cu ursuleţii koala

41. Să te aventurezi într-o călătorie pe mare - nu-mi plac croazierele, ca idee. Să lâncezesc o săptămână pe un vapor, nu e tocmai ideea mea de vacanţă.

42. Să faci farse prietenilor - dacă aş fi în locul lor m-aş despărţi de persoană care mă loveşte astfel.

43. Să te urci pe turnul Eiffel - n-am considerat că merită să arunc suta de euro pe asta în loc să folosesc acei bani pt a vedea artă în muzee.

44. Să faci o donaţie în anonimat - nu am cum. Dacă donez, o fac cu mâinile mele, predând donaţia în mâinile persoanei nevoiaşe. N-am încredere în altă metodă.

45. Să faci o surpriză neaşteptată persoanei iubite

46. Să fumezi narghilea

47. Să-ţi faci un site propriu sau blog - parol? :D

48. Să te distrezi în Ibiza

49. Să-ţi faci arborele genealogic

50. Să-ţi petreci un sfârşit de săptămâna într-un centru spa

51. Să alergi la maraton

52. Să te dai cu placa de snowboard

53. Să meditezi timp de 3 ore - să dau eu meditaţii la elevi? :)))))

54. Să ţii în palme un fluture viu

55. Să mergi în şaua calului pe malul mării - nu vreau să omor calu'

56. Să faci cunoştinţă cu cineva pe stradă

57. Să-ţi dai micul dejun unui om al străzii

58. Să participi la un flashmob - ce-i aceea?

59. Să înveţi să foloseşti bine calculatorul

60. Să mănânci cartofi făcuţi la rug

61. Să petreci o zi întreagă în pat cu persoana iubita - plicticoasă treabă, până la urmă. Cum o să stau fără net aşa mult timp?

62. Să mergi într-un oraş necunoscut pe o zi întreagă şi să hoinăreşti în singurătate - de mai multe ori. In excursii afară mai merg și singură pe unde am eu chef, fără cei din grup. 

63. Să filmezi propriul film

64. Să construieşti o casă

65. Să iei un autograf de la o vedetă - da, Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu, dacă nu mă-nşală memoria.

66. Să mergi la un meci pe un stadion gigantic

67. Să mergi la vânătoare

68. Să mergi cu bicicleta mai mult de 100 de km - cu bicicleta de cameră, da.

69. Să faci ceva cu mâinile proprii şi să vinzi acel obiect

70. Să zbori cu balonul cu aer cald

71. Să te plimbi în spatele cămilei sau elefantului

72. Să mergi pe toate continentele - în desfăşurare

73. Să mergi la carnavalul din Brazilia - yesssss!

74. Să te urci pe panta unui munte înalt - cu autocarul se pune? Montserrat, Spania.

75. Să îţi petreci o zi în pădure alimentându-te cu găseşti acolo

76. Să faci surfing

77. Să vezi opera din Viena

78. Să mergi în toate capitalele Europei - bifaaaaat! mă rog, mai lipsesc vreo 4-5 capitale care nu mă interesează deocamdată.

79. Să înveţi să faci fotografii frumoase - eu zic că da, dar nu sunt foarte convinsă.

80. Să înveţi limba italiană - un po'

81. Să înveţi tango în Argentina

82. Să te scalzi cu tot cu haine

83. Să dormi noaptea gol

84. Să participi la o degustare într-un beci cu vinuri - în Cramă la Huşi

85. Să îţi schimbi radical înfăţişarea

86. Să te urci pe un Vulcan

87. Să mergi la o plajă de nudişti - în Eforie Sud, pe vremea lui Ceașcă. Pentru că veneau polonezele cu cosmetice de vânzare.

88. Să încerci o mâncare care îţi provoacă frică - ca de exemplu?

89. Să nimereşti pe coperta unei reviste

90. Să câştigi la un concurs

91. Să te plimbi pe spatele unei broaşte ţestoase

92. Să alergi prin bălţi pe timp de furtună

93. Să mergi cu un Cabriolet

94. Să faci cunoştinţă cu o vedetă de la Hollywood

95. Să te saturi de căpşuni - nu, de căpşuni nu mă pot sătura vreodată.

96. Să faci schimb de suveniruri cu conducătorul unui trib de aborigeni

97. Să-ţi faci un tatuaj

98. Să scrii o carte - povestiri SF, se pune?

99. Să scrii lista ta cu 100 de reuşite

Am bifat 42 în total. Nu-i chiar așa de rău :) deși unele chestii  nu le-aș face niciodată.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...