vineri, 15 iulie 2016

Pui vienez


Pui vienez

Reţeta asta este o reţetă de restaurant, ca să zic aşa. Nu ştiu dacă e o reţetă de pui vienez originală, însă e ceva bun, rapid, gustos, săţios, deşi cam hiper caloric, având în vedere că indicele glicemic al cartofilor pregătiţi la cuptor este mare şi asta atrage după sine, în final, depunerea de grăsimi de rezervă în organism. Dar din când în când, o porţie de pui vienez nu refuz, chit că depăn la bicicletă două ore după aia.

Reţeta asta e aşa: un piept de pui fript în tigaie sau la grătar, eventual rămas de la un picnic la iarbă verde, se taie fâşii ori bucățele mici şi se pune peste cartofii feliaţi ca pentru tocăniţă într-o tavă bine unsă cu ulei care merge la cuptor. Ba chiar puteți adăuga bucățile de pui mai târziu în tava cu cartofi, să nu se usuce intre timp. Daţi un praf de sare, ceva rozmarin şi puţin piper, după gust, peste cartofi. Când aceştia sunt aproape gata, după cca 30 de minute de stat la cuptorul bine încălzit în prealabil, la foc potrivit spre iute, se adaugă un sos de mozzarella.

Pentru sos tăiaţi o ceapă peştişori, o căliţi înăbuşit câteva minute până se înmoaie și devine translucidă, apoi stingeţi ceapa călită cu 2-3 linguri de smântână în care aţi ras o bucăţică de mozzarella şi aţi adăugat câteva ciuperci tăiate din conservă. Eventual adăugaţi o jumătate de pahar de apă şi lăsaţi să dea câteva clocote, după care presăraţi puţin curry și potriviți de sare. Acest sos îl turnaţi peste cartofi şi mai lăsaţi la cuptor încă 5-10 minute. Sosul nu trebuie să devină brun în cuptor, ci eventual uşor auriu.

Se serveşte ca atare, sau cu salată de sezon, cu pâine focaccia.

Pui vienez


Poftă bună! :)



9 comentarii:

  1. Bun, bunut puiul acesta vienez sau cu ii zice .
    Iar mi-ai dat de munca, dar...pot sa-l fac cu cartofi natur, sa nu mai numar caloriile ?
    Si daca tot esti la dieta, daca papi cartofi, da focaccia la vecina !!!
    Sa ai un weekend minunat si linistit, te tzuc ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cartoful fiert este ok. da' eu n-am voie deloc !!! :(((
      si stii ca am impresia ca lipsa cartofului din dieta e una din cheile succesului? am avut o perioada de ani de zile - pt ca am mancat la cantina liceului - cand am fost "innecata" in cartofi. Zilnic era cel putin un fel de mancare, daca nu chiar doua, cu cartofi ...!

      Ștergere
    2. Ia de aici, focaccia, eu mananc paine neagra si graham! :D

      Ștergere
  2. Bravo tie iubire ! Ti-ai facut rost de otet de mere de casa ?
    Zau ca functioneaza...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cat de bine arata! O sa incerc si eu sa vad daca imi iese sosul ala cum trebuie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iese, Cristina, n-are de ce sa nu iasa. E bun tare, dar si ingrasa :)) offf! de parca n-as fi tinut zeci de diete in ultimii 41 de ani si n-as sti ca organismul revine la ce stie el...!

      Ștergere

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).