luni, 22 iulie 2013

Friptura de porc cu sos (2)


Rețeta asta am mai prezentat-o, într-o altă versiune, aceea de Sanda Marin.
Astăzi vă descriu o mâncare mai rapidă și la fel de gustoasă.

Ingrediente pentru 2 porții: două felii de carne de porc (pulpă sau oricare altă parte vă place), 3-4 cepe, 2 linguri cu bulion (pastă de roșii), sare, piper, 100 ml vin alb (opțional), 2-3 căței de usturoi (opțional), verdeață tocată, ulei pt călit.


Ceapa se taie mărunt și se pune la călit înăbușit cu puțină sare. Când se înmoaie, se adaugă carnea, și se lasă să prindă puțină crustă pe ambele părți. Focul nu trebuie să fie tare. Între timp se diluează bulionul sau pasta de roșii cu vinul și/sau cu un pahar de apă. Când carnea este puțin rumenită, se transferă totul (carne, ceapă, ulei) într-o tavă care merge la cuptor, se adaugă sosul în așa fel încât să acopere carnea, se acoperă cu folie de aluminiu și se lasă cca o oră la cuptor la foc potrivit. Din când în când se verifică sosul, și dacă scade prea mult și rămâne doar uleiul, se mai adaugă apă. Cu 5-10 minute înainte de a opri focul, se adaugă piperul și usturoiul, dacă preferați.

Se servește cu orice garnitură doriți, cu verdeață pe deasupra.
Poftă bună!

  

6 comentarii:

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).