vineri, 26 august 2011

Piramida de pui - Dulce Romanie


Pentru luna august a provocarii Dulce Romanie, initiata de Mihaela in toamna trecuta, Gaby a propus doua ingrediente raspandite, puiul si prunele. Cum din prune nu prea stiu ce sa pregatesc, m-am gandit la o mancare cu pui, pe care am mancat-o de cateva ori la restaurantul Onix din zona limitrofa orasului Piatra Neamt. Nu as putea sa zic cu mana pe inima ca exact asta este reteta lor - sau era, ca aveau acest fel de mancare in meniu acum vreo 4-5 ani - dar in orice caz este foarte apropiata.

Denumirea mancarii vine de la faptul ca in farfurie ea trebuie sa arate ca o piramida, pe cat posibil.

Asadar am folosit un piept de pui, 3 cartofi mari, o ceapa, un morcov mare, 2 linguri de ciuperci feliate, cascaval, branza topita felii, sos de lamaie, fasii de ardei colorat pentru decor, sare piper, condimente diverse, ulei. 

Sosul de la restaurant era unul cu smantana, dar pentru ca mi se parea prea consistent si gras, am optat pentru sosul de lamaie de la reteta de scalopina


Carnea de pui am taiat-o in bucatele mai mici; se poate taia in fasii. Morcovul l-am taiat rondele, ceapa - inele, cartofii - ca pentru ciorba, ciupercile erau deja feliate din conserva (am folosit doar o jumatate de cutie).

Apoi am calit ceapa, morcovii si cartofii, pe rand, iar carnea am prajit-o putin, cat sa prinda putina crusta.






















Am tras in tigaie si ciupercile, apoi am dat drumul la cuptor sa se incalzeasca.

Pe o tava de aragaz mai inalta am pus mai intai ceapa si morcovii

Apoi carnea si ciupercile si cartofii.

Am dat sare si piper si un mix de condimente care arata asa:rozmarin, condimente pt fripturi de pui sau porc, oregano, inca 2 feluri de condimente pt pui, boia de ardei dulce si iute.


Am dat tava la cuptor timp de 45 de minute, la foc mediu. Intre timp am facut sosul de lamaie din ulei, o jumatate de lingurita de faina, zeama de la o lamaie amestecata cu cateva linguri de apa.

Am scos tava din cuptor, fara sa sting focul, 
apoi intr-un vas rotund din sticla termorezistenta am pus o portie in forma de movilita, adica de piramida, am ras cascaval pe deasupra si am invelit varful piramidei cu 4 felii de branza topita apoi am decorat cu cateva fasii de ardei gras colorat. Am mai dat la cuptor inca 5 minute sa se topeasca putin cascavalul si branza, apoi am scos farfuria din cuptor si am stropit cu cateva linguri de sos.

Pentru cei care doresc o versiune mai zemoasa a mancarii, recomand acoperirea tavii de la cuptor cu folie in timpul coacerii si asezonarea cu un sos de smantana in loc de cel de lamaie.

La servire am presarat putin patrunjel verde tocat, pe deasupra.
Mie mi-a iesit un fel de mancare condimentat si gustos. Pofta buna! :)

2 comentarii:

  1. Minunat!
    Cred ca e grozav de bun!!
    Week-end frumos, Oana!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Gaby, un weekend senin si tie!
    P.S. Poti incerca sa faci o portie, poate o sa-ti placa :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...